Forumul de Afaceri România-Cipru s-a constituit ca o oportunitate pentru mediul de afaceri românesc de a intra în contact direct cu reprezentanți ai unor companii importante cipriote care activează în diferite sectoare economice, precum: consultanță financiară, bancară, audit, contabilitate, servicii juridice comerciale, tranzacții imobiliare.
Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a subliniat deschiderea cu care sunt întâmpinate interesele antreprenorilor ciprioți de către întregul sistem cameral din țara noastră și, totodată, a apreciat nivelul schimburilor bilaterale: „La nivelul anului 2018, valoarea totală a schimburilor comerciale bilaterale s-a ridicat la cifra de 115 milioane de euro, iar la nivelul schimburilor de servicii cifrele se situează în jur de 202 milioane de euro. În prezent, în România activează 6044 de companii cipriote, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de 4,81 milioane de euro. În concluzie, după cum arată și cifrele, Cipru este unul dintre cei mai importanți investitori străini în România”.
H.E. dl. Dimitris Hatziargyrou, Ambasadorul Republicii Cipru în România, a salutat prezența antreprenorilor din ambele țări la forumul de afaceri: „Am speranța că interacțiunea dintre antreprenori va fi productivă și folositoare în promovarea și fructificarea relațiilor economice care există între țările noastre de secole. (…) Perspectiva de a extinde acestă interacțiune între companiile cipriote și cele românești este în creștere. Însă trebuie să punem mai mult accent pe comerț. România are o economie dinamică care prezintă multe perspective de afaceri”.
Președintele Camerei de Comerț Bilaterale România-Cipru, dl. Nicolas Georghiades, a susținut beneficiile investițiilor în țara noastră în contextul experienței sale de 25 de afaceri în România: „Domenii precum petrol și gaze, turism, agricultură și IT sunt zonele în care cele două state au puncte de interes comune. România oferă un mediu de business foarte competitiv”.