,,Avem, pe aceste pieţe, nişte avantaje de care nu am ştiut în decursul timpului să profităm. Sunt mii de studenţi care au studiat în România, care ocupă în ţările lor poziţii cheie şi care, din păcate, nu sunt contactaţi astfel încât pe anumite pieţe să găsim chiar în depărtare contacte de afaceri. Depărtarea este o problemă a mediului românesc de afaceri, dar trebuie să se obişnuiască cu ea şi trebuie, în acest sens, profitat de acel bagaj uman care cândva a studiat în România şi care ne-a rămas prieten. Pot da exemplul Ecuadorului unde sunt 5.000 de foşti studenţi care au studiat la noi şi care ocupă posturi cheie în diverse paliere ale politicului şi ale economicului. Acest lucru este valabil şi în ţările din Orientul Mijlociu, în multe ţări din Africa. Trebuie să mergem probabil cu oameni de afaceri foarte puternici în aceste zone pentru că, din păcate, ei sunt cei care îşi pot permite să-şi încheie un contract şi să se susţină din punct de vedere financiar ca deplasare. Nu cred că statul va trebui să se implice în deplasarea mediului de afaceri pe banii contribuabililor. Încercăm să preluăm această iniţiativă, să discutăm cu decidentul politic să lase partea de misiuni economice, de promovare externă, în seama Camerelor de comerţ', a precizat Mihai Daraban.

Sectorul energetic, transportul, cu toate derivatele sale, şi agricultura sunt, în opinia preşedintelui CCIR, cele trei direcţii pe care trebuie să mizeze economia românească.
,,Puterea business-ului autohton este foarte greu de estimat, excluzând multinaţionalele, pentru că noi avem un mediu de afaceri foarte tânăr, care are în cel mai bun caz 24 de ani. Este foarte greu să devii un mare jucător pe o piaţă internaţională din postura de începător. Sunt sectoare unde se iese cu curaj în străinătate, ca de exemplu domeniul naval, domeniul mobilei, care are 15% din exporturile României. De asemenea, 42% din exporturi înseamnă maşini, utilaje şi echipamente, dar aici intervine faptul că mare parte din aceste exporturi înseamnă grupul Dacia-Renault', apreciază Mihai Daraban.

La data de 30 septembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul Domnesc 1363 privind înfiinţarea Camerelor de Comerţ şi Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc şi modernizarea acestuia, prin crearea unor instituţii care să conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului XIX, modelul politic, economic şi cultural al României. Conform Decretului Domnesc, adoptat în 1864, pe teritoriul Principatelor Unite se înfiinţează 15 Camere de Comerţ, la Bucureşti, Turnu – Severin, Craiova, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galaţi, Ismail, Bârlad, Iaşi, Piatra-Neamţ, Bacău, Focşani, Botoşani şi Ploieşti. Prima Cameră de Comerţ care începe să funcţioneze este cea din Bucureşti, în anul 1868.
În prezent, sistemul Cameral din România este reglementat prin Legea nr. 335 din 2007 privind Camerele de Comerţ din România, completată prin Legea nr. 39/2011. Organizarea actuală se aseamănă cu sistemul legii din 1925, când a existat câte o Cameră de Comerţ în fiecare reşedinţă de judeţ, iar acestea erau grupate în jurul Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

În prezent, la nivel mondial există circa 40.000 de camere de comerţ. AGERPRES