Hidroelectrica a solicitat în instanţă suspendarea deciziei CCIR de anulare a avizelor de forţă majoră

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României a retras avizele de forţă majoră instituite ca urmare a scăderii debitelor Dunării în cazul contractelor comerciale încheiate de Hidroelectrica. Compania a depus astăzi o plângere prin care susţine că această măsură s-a dispus în mod nelegal şi abuziv

Conducerea Hidroelectrica a depus la Curtea de Apel de pe lângă Tribunalul Bucureşti o Cerere de suspendare a executării Rezoluţiei Biroului de Conducere al CCIR, prin care a fost declarat nul avizul de existenţă a cazului de forţă majoră. Acest aviz a fost eliberat în 27 septembrie 2011, pe baza situaţiei obiective generate de existenţa secetei excesive şi a hidraulicităţii extrem de reduse.

"Pentru a putea rezolva favorabil, în numai 24 de ore, cererea depusă de o anumită companie, Biroul de Conducere al CCIR a depăşit orice limită şi a invocat drept motiv pentru retragerea avizului faptul că directorul Direcţiei Drept şi Legislaţie a CCIR nu avea drept de semnătură", este menţionat în comunicatul Hidroelectrica.

În 21 septembrie 2011, Hidroelectrica SA a solicitat CCIR recunoaşterea situaţiei de Forţă Majoră pentru toate contractele comerciale aflate în derulare, în conformitate cu dispoziţiile legale, cerere justificată de seceta excesivă la nivelul trimestrelor 3 şi 4 ale acestui an.

Conform Hidroelectrica, cererea a fost însoţită de date oficiale furnizate de către Administraţia Naţională "Apele Române", Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Începând cu luna septembrie 2011, deficitul hidrologic sever s-a accentuat atât pe râurile interioare cât şi pe fluviul Dunărea. Pentru lunile de toamnă şi iarnă, conform estimărilor INH, valorile debitelor medii afluente vor fi cuprinse între 40-50% din valorile normale lunare pentru râurile interioare şi între 50-60% pentru Dunăre.

Conducerea Hidroelectrica susţine că nerecunoaşterea situaţiei de forţă majoră este de natură a aduce grave prejudicii patrimoniale societăţii