În mare parte, articolul se bazează pe o serie de speculații referitoare la anumite persoane și/sau implicări ale acestora de-a lungul timpului, direct sau indirect, în activitatea CCIR.

Încercarea de a atrage, prin nevoia de senzațional, un număr cât mai mare de cititori, prin asocierea numelor unor foști politicieni sau persoane publice cu instituția noastră, deși poate fi justificată din punct de vedere publicistic, este însă total irelevantă și chiar neavenită în cazul de față.

În realitate, cele două hotărâri de Guvern nu sunt altceva decât o manifestare de politică publică constând într-o serie de acte normative emise de către Statul Român cu caracter de reglementare, având la bază atât istoria factuală a CCIR prin raportare la specificul terenurilor pe care a fost edificat Complexul Expozițional Romexpo, cât și experiența unor specialiști în domeniul juridic.

Reglementările în discuție relevă, așa cum am menționat în repetate rânduri, faptul că în anul 2004 legiuitorul, în cazul de față Guvernul, a înțeles și respectat destinația istorică a terenului de la Romexpo dat în administrarea CCIR încă din anul 1961 (prin Dispoziția Consiliului de Miniștri nr. 92/1961, când s-a aprobat amplasarea Expoziției Economiei Naționale a Republicii Populare Române pe terenurile Hipodromului de la Băneasa și s-au dat în administrare către CCIR aceste terenuri) și ulterior, prin Deciziile nr. 1146/1972 și nr. 152/1973 ale Biroului Permanent al Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului București, când s-a decis, în temeiul art. 1 și 2 din Decretul nr. 409/1955 și ținând cont de prevederile art. 17 din  Dispoziția Consiliului de Miniștri nr. 92/1961, trecerea în administrarea CCIR a terenurilor în speță. Același legiuitor din anul 2004, a înțeles implicit și necesitatea asigurării continuității interesului public prin raportare la misiunea instituțională a CCIR, de susținere și dezvoltare a mediului de afaceri și a investițiilor din România, prin raportare la caracterul de organizație de utilitate publică al Camerei Naționale. Este de menționat faptul că utilitatea publică a fost recunoscută CCIR încă din anul 1990, fapt consfințit de Decretul-Lege nr. 139/1990 privind camerele de comerț și industrie din România.

În acest context, afirmații cum că CCIR este un simplu ONG le calificăm, de asemenea, ca total neavenite, făcute în necunoașterea sau nerecunoașterea rolului unei Camere Naționale în bunul mers al unui Stat în care funcționează o economie de piață.

Orice alte interpretări, privind implicarea, funcțiile sau acțiunile unor persoane publice la un moment dat poate fi folosită numai în scopul de “click-bait”, un concept din ce în ce mai utilizat în mass-media, dar la care nu ne-am fi așteptat să recurgă și un cotidian de calibrul Adevărul.

Ne punem retoric evident întrebarea – cui folosește acest articol? În afară de încercarea de atragere a unui număr cât mai mare de accesări, există oare o dorință acerbă și nedisimulată de a influența într-un fel sau altul rediscutarea proiectului de lege a camerelor de comerț în Parlament ? Altfel spus, ce (poate) aduce nou acest articol pentru opinia publică? În principiu, nimic, datele prezentate în mod real sunt deja publice sau oferite spațiului public chiar de către CCIR.