Evenimentul, care face parte dintr-un program mai amplu de mentorat, se va desfășura la sediul CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuțiu, cu începere de la ora 10.00.
Soluții concrete de finanțare pentru companiile românești
Programul de mentorat conceput de Bursa de Valori București (BVB) și susținut de Camera de Comerț și Industrie a României vine în sprijinul antreprenorilor și a companiilor pentru facilitarea accesului acestora pe piața de capital. Programul este orientat către educație financiară, pregătire pentru listarea pe bursă și crearea de conexiuni valoroase în ecosistemul economic.
Astfel, în cadrul evenimentului vor lua cuvântul Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București, Gabriel-Ioan Avramescu, Prim-vicepreședinte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, și Cristina Ionescu, Director Strategii, politici și proiecte în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României.
De asemenea, la panelul de discuții despre soluții concrete de finanțare vor participa Ionuț Lianu, Director Management Active și Pasive, CEC Bank, Daniela Secară, CEO, BT Capital Partners, Virgil Zahan, CEO, Goldring și Laurențiu Irimia, Corporate Manager, BRK Financial Group.
Studii de caz și exemple de bune practici
Workshop-ul va pune accentul pe guvernanța corporativă, managementul riscurilor, procesul de listare la bursă, crearea de conexiuni cu toți actorii relevanți ai pieței de capital, precum și pe modul în care pot fi utilizate instrumentele bursiere în scopul creșterii valorii companiei.
Astfel, în cadrul evenimentului va fi prezentat și un studiu de caz oferit de Radu Scarlat, Președinte CA BENTO, companie listată la bursă.
Totodată, Iuliana Dinu, Partener & Petunia Enciu, Avocat Senior, bnt attorneys în CEE, va prezenta ”Reglementările interne ale companiilor din perspectivă practică”, iar Adrian Tuluca, Director General, Propaganda va susține prezentarea cu titlul ”Branding: Construcție și creștere pentru un impact pe termen lung”.
Participarea la workshop este gratuită, însă necesită înregistrare pe site-ul oficial al Camerei de Comerț și Industrie a României.