CCIR pledează pentru o relansare a relațiilor transatlantice dintre UE şi Statele Unite, alăturându-se poziţiei EUROCHAMBRES

CCIR

Camera de Comerț și Industrie a României susține pe deplin declarația comună lansată de AmCham, EUROCHAMBRES și alte organizații europene de susținere a mediului de afaceri, cu ocazia Summit-ului UE-SUA, care se va desfășura în data de 15 iunie la Bruxelles. CCIR este membră a Asociației Camerelor de Comerț Europene (EUROCHAMBRES).

La Summit-ul UE-SUA, Uniunea Europeană va fi reprezentată de doamna Ursula von der Leyen, președinte al Comisiei Europene și domnul Charles Michel, președintele Consiliului European, iar Statele Unite ale Americii vor fi reprezentate de către domnul Joe Biden, președintele SUA.

„Summit-ul UE-SUA reprezintă un prilej crucial pentru resetarea agendei globale și relansarea relațiilor transatlantice atât la nivel economic și comercial, cât și politic. Pentru Camera de Comerț și Industrie a României, relația cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii este una prioritară din foarte multe puncte de vedere.

Ca membră a UE, România este implicată în multe proiecte de infrastructură, cum ar fi strategia pentru regiunea Dunării, proiect vital pentru dezvoltarea comerțului internațional pe cale navigabilă.

Totodată, ca partener strategic al SUA, un parteneriat promovat intens de CCIR în mediul de afaceri autohton, suntem foarte interesați de internaționalizarea business-ului românesc, mai exact în extinderea pe piețe pe care suntem mai puțin prezenți” a declarat domnul Mihai Daraban, președintele CCIR.

În acest sens, considerăm deosebit de important să fie identificate domeniile substanțiale de cooperare, unde SUA și UE se pot asigura că relațiile transatlantice continuă să genereze prosperitate, stabilitate, bunăstare și leadership.

Astfel, în calitate de reprezentanți ai mediului de afaceri, ne alăturăm poziției adoptate de AmCham, EUROCHAMBRES și celelalte organizații europene de sprijinire a comunității de afaceri, susținând o relansare a relațiilor transatlantice, prin atingerea următoarelor obiective de interes deosebit, pentru redresarea rapidă și sigură a economiei europene și americane:

  • Reducerea barierelor comerciale: Pentru comunitatea de afaceri este vital ca barierele comerciale să fie eliminate progresiv, în baza unor acorduri sectoriale de reducere a barierelor, iar disputele tarifare să fie soluționate inclusiv prin deblocarea situației la nivelul OMC.
  • Accelerarea redresării economice: Este vital ca ambii actori să facă apel la puterea fiscală și monetară de care dispun pentru a favoriza o redresare economică echilibrată, care să contribuie la consolidarea rezilienței piețelor și a afacerilor în cazul unor viitoare șocuri economice. În egală măsură, s-a propus restabilirea, cât mai curând, a călătoriilor dintre SUA și UE – esențiale pentru libertatea de mișcare a oamenilor de afaceri.
  • Orientarea către un viitor verde și digital: Este esențial ca tranziția verde și transformarea digitală să fie adânc înglobate în modelul economic de mâine, care să fie susținut pe deplin de leadershipul transatlantic. În acest sens, comunitatea de afaceri dorește ca propunerea UE pentru Consiliul Comerțului și Tehnologiei să fie preluată, ca un forum pentru avansarea cooperării de reglementare și recunoaștere reciprocă a standardelor, pentru a evita potențiale viitoare dispute între cele două părți.

Declarația comună „Summit-ul UE-SUA: o etapă critică pentru agenda globală” poate fi consultată aici.

Background:

Timp de mai mult de un secol, parteneriatul transatlantic a reprezentat coloana vertebrală a economiei globale. Până în prezent, din perspectiva economică, UE și SUA au contribuit la crearea a 16 milioane de locuri de muncă, au generat jumătate din consumul global total, iar economiile celor două state reprezintă 40% din PIB-ul global și peste 40% din comerțul de bunuri și servicii la nivel mondial.