În cadrul Adunării Plenare a Asociației Camerelor de Comerț Balcanice (ABC) care a avut loc joi, 17 noiembrie 2016, la Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), România a preluat Președinția ABC de la Macedonia pentru următorul an.
În deschiderea Adunării Plenare a ABC, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a declarat că este o bună oportunitate pentru a face schimb de informații și pentru a analiza regiunea balcanică în contextul noilor schimbări geopolitice: „trebuie să gândim mai des la nivel regional și, dacă ne uităm la balanța schimburilor comerciale dintre țările din ABC, vorbim de 11.2 miliarde de euro. Bineînțeles, cel mai mare partener din afara UE al României este Turcia”.
Președintele CCIR a vorbit despre importanța Sistemului Cameral și despre legea acestui sistem, care diferă de la țară la țară: „poate putem crea un sistem comun în Europa pentru Camere pentru a ajunge la acele rezultate necesare membrilor noștri. Trebuie să profităm de avantajele pe care le avem, și mă refer la sectorul energetic, fiindcă această regiune poate fi un foarte bun furnizor de energie către întreaga Europă”.
Vicepreședintele Eurochambres și Președintele Uniunii Camerelor și a Burselor de Mărfuri din Turcia (TOBB), dl. Rifat Hisarcıklıoğlu, a declarat că UE trebuie să fie deschisă către alte state care vor să intre în Uniune, fiindcă asta ar dezvolta relațiile comerciale și ar conferi mai multă stabilitate în Uniunea Europeană: „Avem pace, avem comerț. Avem comerț, avem prosperitate.”
În cadrul Adunării Plenare ABC de astăzi, România a preluat Președinția ABC de la Macedonia pentru următorul an. De asemenea, a fost luată decizia de a se organiza întâlniri la nivelul ABC de două ori pe an.
Temele de discuție dezbătute de ABC au vizat domeniile de interes pentru regiunea balcanică ce vor fi depuse la Eurochambres pentru a primi sprijin, studiul comparativ al cadrului normativ de funcționare a ABC și nu numai.
În 21 septembrie 1994, la Mangalia, a fost semnat Statutul de înfiinţare al Asociaţiei Camerelor de Comerţ Balcanice (A.B.C.), organizaţie non-profit, neguvernamentală şi apolitică.
Membrii fondatori ai asociaţiei sunt camerele de comerţ naţionale şi uniunile camerelor de comerţ din Albania, Bulgaria, Grecia, FYROM, România, Turcia, Iugoslavia (acum CCI Serbia şi CCI Muntenegru). Ulterior au devenit membri ABC: CCI Cipru (1996) şi CCI Bosnia – Herţegovina (2001).
Preşedinţia Asociaţiei Camerelor de Comerţ Balcanice este asigurată prin rotaţie, în ordine alfabetică, de camerele naţionale/uniunile camerelor naţionale din ţările membre.