CCR a decis! Magistrații sunt de acord cu sesizarea privind neconstituționalitatea primei stări de alertă
Magistrații de la Curtea Constituțională au admis cu unanimitate de voturi sesizarea formulată de parlamentarii respectivi și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor institute prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă și măsurile anti-COVID care se aplică pe durata acesteia.
„Pentru pronunțarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr.457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituționalitatea art.4 alin.(3) și (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Întrucât aceste din urmă dispoziții legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituționale, Curtea, aplicând prevederile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, a reținut că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 este ea însăși neconstituțională, fiind lipsită de fundament constituțional”, au transmis judecătorii CCR.
De ce HG nr. 394/2020 rămâne în vigoare?
Totuși, CCR a precizat că Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă și măsurile anti-COVID care se aplică pe durata acesteia continuă să producă efecte juridice și rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020.
„Hotărârea Guvernului nr.394/2020 este un act normativ de sine-stătător, asupra căruia Curtea Constituțională nu are competența a se pronunța, fiind adoptată în executarea art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020, iar prezenta decizie a Curții vizează exclusiv modificările și completările aduse acesteia prin art. unic al Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020”, a mai explicat CCR.
Bilanţ coronavirus 20 octombrie
Până astăzi, 20 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.503.422 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.369 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.275.351 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 17.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 266 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.514 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 43.039 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 19.10.2021 (10:00) – 20.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 423 de decese (232 bărbați și 191 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.