CCR amână o decizie pentru prelungirea termenelor poliţelor de asigurare
Curtea Constituțională a decis să amâne discuția referitoare la sesizarea venită din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la legea care validează ordonanța de urgență a Guvernului 71/2023.
Aceasta prevede extinderea unor termene stipulate în Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței.
Amânarea a fost stabilită pentru data de 3 iunie.
Ordonanța de urgență 71/2023 propune extinderea cu 90 de zile a perioadelor pentru polițele de asigurare/reasigurare încheiate de societățile de asigurare/reasigurare aflate în procedură de insolvență la momentul intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.
Astfel, termenele de încetare automată a dreptului, care erau inițial de 90 de zile și respectiv 150 de zile, sunt acum prelungite. Prelungirea este de 90 de zile.
Conform proiectului adoptat pe 26 martie 2024, companiilor din sectoarele strategice li se poate prelungi durata concordatului/planului de restructurare cu până la 5 ani. Acest lucru se întâmplă doar la cerere și cu motive întemeiate.
De asemenea, administratorul poate cere în al cincilea an de la începerea concordatului/planului de restructurare, omologarea prelungirii acestuia. El poate cere și modificarea măsurilor corespunzătoare.
„Creditorii concordatari/afectaţi care au votat împotriva prelungirii termenului concordatului preventiv/planului de restructurare, precum şi creditorii neconcordatari îşi pot recupera creanţa prin orice alte modalităţi prevăzute de lege, inclusiv vor putea formula cereri de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitor”, mai indică legea adoptată de către Camera Deputaţilor, decizional, pe 26 martie.
Ce mai prevede OUG 71/2023?
De asemenea, conform OUG 71/2023, pentru polițele de asigurare/reasigurare încheiate de societățile de asigurare/reasigurare aflate în procedură de insolvență la momentul intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, termenele de încetare automată de 90 de zile și, respectiv, de 150 de zile, prevăzute în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, se prelungesc cu 90 de zile.
Pe data de 4 aprilie, ÎCCJ a hotărât, în unanimitate, să trimită o sesizare către CCR. A cerut efectuarea unui control al constituţionalităţii asupra legii respective, înainte de promulgare.
Sesizarea se referă la prevederile legii în contextul principiilor constituţionale privind legislaţia, proprietatea privată, libertatea economică și interzicerea discriminării.
„Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2023 pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art. 262 alin. (3²) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x nr. 564/2023) în raport de prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) privind principiul bicameralismului, ale art. 115 alin. (7), ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea şi previzibilitatea legii, prin raportare la prevederile art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată, precum şi cele ale art. 45 şi 135 privind libertatea economică şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la interzicerea discriminării coroborate cu cele ale art. 53 privind principiul proporţionalităţii”, conform comunicatului de presă al instituţiei.