Solicitarea trimisă Curţii la începutul săptămânii trecute de premierul Emil Boc va fi luată miercuri în discuţie de judecătorii CCR. Premierul doreşte o precizare clară a Curţii referitoare la procedura asumării răspunderii Guvernului asupra Legii educaţiei.
„Solicitam Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natura constituţională ivit între Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de alta parte, generat de refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzura conform art. 78 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi de art. 113 alin. (3) din Constituţia României”, se arată în solicitarea trimisă de premier lunea trecută.
Aceasta după ce judecătorii Curţii au constatat existenţa unui conflict juridic de natura constituţională între Guvern şi Parlament în acest caz, însă motivarea acestei decizii (publicată în data de 3 noiembrie) nu a adus şi un răspuns clar privind continuarea sau întreruperea procedurii asumării răspunderii Guvernului asupra Legii educaţiei.
După publicarea motivării, poziţiile politicienilor au fost foarte diferite. Dacă preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a considerat că procedura asumării răspunderii pe Legea educaţiei trebuie întreruptă, premierul Emil Boc a spus că decizia Curţii permite Guvernului continuarea procedurii.
Solicitarea lui Emil Boc trebuia dezbatută iniţial joia trecută, însă judecătorii Curţii au amânat atunci discuţia pentru astăzi.
CCR discută solicitarea premierului privind asumarea răspunderii pe Legea educaţiei
24 noiembrie 2010, 10:23
Ultima modificare în 24 noiembrie 2010, 12:23
Curtea Constituţională ia în discuţie miercuri solicitarea premierului Emil Boc de clarificare privind asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului pe Legea educaţiei.
Etichete: ccr,
guvern,
parlament
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook