CCR are obligație să își ceară iertare în fața poporului român

Călin Georgescu a comentat demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României și a solicitat Curții Constituționale a României (CCR) să revină asupra deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale. Turul doi reprezintă etapa necesară, alegerile libere fiind singura cale democratică. În opinia sa, CCR are obligația de a-și cere iertare în fața poporului român, considerând anularea deciziei drept singurul mod de recunoaștere a faptelor.

El a criticat modul în care Klaus Iohannis și-a anunțat demisia, afirmând că acesta nu a menționat nimic despre poporul român, ci a vorbit doar despre sine.

„Le mulțumesc tuturor pentru credința de care au dat astăzi dovadă. Am ales rodul României noastre în detrimentul falsului și ispitei comerciale, Dumnezeu ne-a răsplătit astăzi pentru unirea noastră. Poporul a dovedit că nu mai tolerează corupția și lipsa de demnitate. Acum turul II este etapa necesară, iar alegerile libere sunt singurul demers democratic.

Nu mai permitem nicio zi în agonie, iar CCR are acum obligație să își ceară iertare în fața poporului român. Anularea decizie este singurul acord de recunoaștere al faptelor. Modul în care Klaus Iohannis și-a anunțat demisia ne spunând nimic de poporul român. A vorbit doar despre el”, a spus politicianul în cadrul unei intervenții TV.

Administrația Trump va afla ce s-a petrecut în România

Călin Georgescu a citit și el informațiile vehiculate de presa americană cu privire la afirmațiile trimisului special al președintelui SUA pentru politică externă, Richard Grenell, conform cărora Administrația Biden ar fi încercat să încline balanța împotriva unui candidat conservator la alegerile prezidențiale din România, făcând referire la el. El deține informații potrivit cărora Donald Trump va face toate eforturile pentru a afla adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în România.

De altfel, CCR trebuie să își revizuiască poziția pe care a considerat-o nedemnă și să redea poporului român demnitatea. Politicianul a avertizat că România a ajuns să fie cunoscută la nivel internațional pentru modul dictatorial, ilegal și neconstituțional în care au fost anulate alegerile prezidențiale de anul trecut.

„Da, Biden, respectiv Blinken. Eu pot să spun un singur lucru: administrația președintelui Trump este hotărâtă să meargă până la capăt și să afle tot ceea ce s-a întâmplat în România. Râmâne ca CCR să-și revizuiască, în ultimul ceas, poziția nedemnă și să restituie demnitatea noastră ca popor. Am ajuns să fim cunoscuți în toată lumea pentru modul dictatorial, ilegal și neconstituțional în care au fost anulate alegerile.”, a punctat el.

Marcel Ciolacu ar trebui să urmeze exemplul lui Klaus Iohannis

Întrebat cum interpretează faptul că fostul lider al statului român, Klaus Iohannis, i-a decorat pe judecătorii CCR înainte de a demisiona, Călin Georgescu a zis că acesta și-a sfidat poporul timp de zece ani, astfel încât un gest în plus nu mai are relevanță. Ceea ce contează cu adevărat este acțiunea poporului român, nu ceea ce a făcut fostul președinte al României în ultimele momente ale mandatului său. Întreaga națiune a putut observa modul în care Klaus Iohannis și-a rostit discursul. În opinia sa, singura soluție este reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale de anul trecut.

„Au fost 10 ani de sfidare, credeți că mai contează ce a făcut în ultimul moment. Aici contează ce a făcut poporul român, nu mai contează ce a făcut el. Un popor întreg a văzut cum a rostit el vorbele, nu se înțelegea mai nimic din ce vorbea. Se vedea panica, frica, momentele penibile prin care a trecut. Singura formulă este reluarea turului II!”

Întrebat dacă și Marcel Ciolacu ar trebui să demisioneze din funcția de premier al României, Călin Georgescu a răspuns că toți politicienii ar trebui să reflecteze la ceea ce i s-a întâmplat lui Klaus Iohannis.

„Eu nu pot să-mi dau seama ce demisie și-a dat, că era o ilegalitate. O demisie când ți-o dai, ți-o dai pe loc, nu poimâine. Eu consider că este un pas la care trebuie să reflecteze toți cei implicați.”