CCR: Legea de aprobare a ordonanţei 50/2010 privind contractele de credit este constituţională

justiție

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi că ordonanţa 50 privind contractele de credit pentru consumatori este constituţională.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 23 decembrie, legea de modificare a ordonanţei 50/2010, cu 134 voturi pentru, 71 împotrivă şi 12 abţineri.

La finalul votului, liberalul Eugen Nicolăescu a anunţat că grupul PNL va contesta legea la Curtea Constituţională, întrucât ‘întruneşte mai multe elemente de neconstituţionalitate’.

OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori nu se aplică contractelor în derulare, cu excepţia faptului că se statuează inclusiv la aceste contracte eliminarea comisioanelor de rambursare anticipată, a precizat, pe 23 decembrie, vicepreşedintele comisiei de buget-finanţe, deputatul Adrian Niţu. Contractele adiţionale semnate rămân în vigoare, în cazul în care nu sunt atacate de client sau de bancă.