CCR: Legea privind bursele de performanță doar pentru elevii din școlile de stat, neconstituțională
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis joi că legea ce permite acordarea burselor de performanță doar elevilor din învățământul preuniversitar de stat este neconstituțională.
Conform unui comunicat, CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „de stat” din articolul 82 alineatul (1) al Legii educației naționale 1/2011, înainte de modificarea adusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului 69/2022, este neconstituțională.
„În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma «de stat» din cuprinsul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale 1/2011 permite acordarea bursei de performanţă doar cu privire la elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, creându-se astfel o discriminare nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil a elevilor ce urmează cursurile în cadrul sistemului de învăţământ particular sau confesional, discriminare contrară art. 16 alin. (1) raportat la art. 32 şi art. 49 din Constituţie”, au explică judecătorii Curții Constituționale a României.
CCR a dat lovitura și pe piața de energie
Recent, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul care impunea producătorilor de energie plata contribuției la fondul de tranziție energetică.
Mai exact, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 15 din Ordonanța de Urgență nr. 27/2022, iar această decizie va influența piața de energie din România. Prevederea a fost considerată incompatibilă cu articolul 45 din Constituție, care garantează libertatea economică și libera inițiativă, afectând concurența loială.
Despre Curtea Constituțională a României
Curtea Constituțională este singura instanță de jurisdicție constituțională din România, o entitate complet independentă față de orice altă autoritate publică. Reglementările sale sunt integrate în Legea fundamentală, așa cum a fost revizuită în 2003, fiind detaliate în articolele 142-147 ale Titlului V. De asemenea, funcționarea sa este guvernată de Legea nr. 47/1992, care stabilește organizarea și procedurile Curții.
În calitatea sa de „garant al supremației Constituției”, Curtea Constituțională are rolul de a proteja principiile fundamentale ale statului, exercitând atribuțiile descrise în articolul 146 al Legii fundamentale.
În România, controlul constituționalității legilor a fost stabilit în 1912, când Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia Tribunalului Ilfov din „Procesul tramvaielor”, recunoscând competența instanțelor de a verifica concordanța legilor cu Constituția.