Pe 18 mai, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei.
„Deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor (…), considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale. Astfel, prin conţinutul normativ, dispoziţii ale legii menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. a), art. 147 alin. (2) şi alin. (4), art. 150 – art. 152 şi art. 156 din Constituţie”, se preciza în sesizarea şefului statului, potrivit Agerpres.
Potrivit sesizării, articolul 6 alineat (1) din legea criticată introduce în Legea 3/2000 un tip de norme ce nu fac obiectul acestui act normativ. „Legea nr. 3/2000 nu poate include – fără a depăşi obiectul ei de reglementare – în mod exhaustiv norme privitoare la iniţiativa şi procedura de revizuire a Legii fundamentale”, se spune în sesizare.
Totodată, se susţine că prevederile art. unic pct. 1 din lege sunt „neclare, lipsite de previzibilitate, întrucât (…) legiuitorul nu epuizează în conţinutul normativ toate aspectele referitoare la materia enunţată”.
Conform documentului, legea de revizuire, odată adoptată de Parlament, se transmite CCR, care are obligaţia să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea acesteia.
„Legiuitorul consideră ca moment de referinţă numai data adoptării legii de revizuire de către Parlament, ignorând atât rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, inclusiv în procedura de revizuire, cât şi momentul de la care deciziile acesteia produc efecte”, arată preşedintele în sesizare.