Ce a apărut pe cerul României. Fenomenul rar care se putea vedea de la sute de kilometri

Sursa: Facebook

Zilele acestea, românii au avut ocazia de a vedea un fenomen neobișnuit pe cer. Aceștia s-au putut bucura de o priveliște absolut superbă, de la sute de kilometri depărtare.

Recent, cel mai înalt vârf muntos din România, Moldoveanu, a fost vizibil de la 243 de kilometri distanță, mai exact din localitatea Băișoara, județul Cluj.

Vârful Moldoveanu, vizibil din județul Cluj

Informațiile au fost publicate pe rețele de socializare de către Centrul de Informare Turistică Băișoara. Vârful Moldoveanu este cel mai înalt vârf muntos din România, cu o înălțime de 2.544 metri și se află în Masivul Făgăraș din județul Argeș.

„Un exercițiu de vedere sau o pauză de relaxare. Tu cât de departe poți călători cu privirea spre culmile muntoase? Ȋn zilele senine de iarnă poţi zări de pe înălţimile staţiunii chiar masivul Făgăraş; privelişti spectaculoase, de o rară frumuseţe de la 1676 m altitudine”, au scris cei de la Centrul de Informare Turistică Băișoara pe pagina lor de Facebook.