Comisia Europeană (CE) şi-a dat marţi acordul pentru instituirea taxei pe tranzacţiile financiare (TTF) în 10 ţări din UE, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Cele 10 state care au comunicat CE că vor participa la o ”cooperare consolidată” pentru taxa pe tranzacţiile financiare sunt Germania, Franţa (care stau la baza acestei iniţiative), Austria, Belgia, Portugalia, Slovenia, Grecia, Italia, Spania şi Slovacia. Şi Estonia s-a arătat dispusă să participe, dar Comisia nu a primit încă o scrisoare din partea guvernului acestei ţări.
Aceasta este o etapă importantă în vederea iniţierii unei cooperări consolidate pe acest subiect, cele 27 de state membre ale UE nereuşind să ajungă la un acord. Varianta ”cooperării consolidate”, prevăzută de Tratatul privind funcţionarea UE, permite unui număr de cel puţin o treime din statele membre UE (ceea ce în prezent înseamnă minimum nouă state) să acţioneze în mod concertat într-un domeniu care nu este de competenţă comunitară.
Comisia a constatat că sunt întrunite toate condiţiile legale pentru a autoriza aceste 10 state să meargă înaintea celorlalte în această iniţiativă şi a confirmat că funcţionare pieţei europene unice nu va fi afectată de noua taxă, numită şi ‘taxa Tobin’, după numele economistului american James Tobin, care a propus-o prima dată în anul 1971. Acum mai trebuie doar ca cele 27 de state să-şi dea acordul prin majoritate calificată, deşi această taxă va fi aplicată numai în cele 10 state, fiind nevoie şi de votul Parlamentului European.
Ulterior, comisarul european însărcinat cu fiscalitatea, Algirdas Semeta, va face propuneri detaliate cu privire la nivelul acestei taxe, pe baza sugestiilor formulate de Comisie anul trecut, dar care s-au lovit de opoziţia unor ţări precum Marea Britanie, Suedia şi Polonia, îngrijorate de o posibilă migrare a capitalurilor către alte pieţe financiare din afara Europei.
Comisia Europeană a propus anul trecut taxarea tuturor tranzacţiilor efectuate între instituţiile financiare (bănci, burse, societăţi de investiţii, societăţi de asigurare, fonduri speculative). Tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni ar urma să fie taxate cu 0,1%, iar contractele derivate cu 0,01%. Aceste taxe vor fi aplicate atunci când cel puţin una dintre instituţiile financiare implicate în tranzacţie se află într-un din ţările care a adoptat această iniţiativă.
Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, s-a declarat ‘încântat’ de adoptarea acestei iniţiative, prin care ‘se pot colecta miliarde de euro, foarte necesare pentru statele membre în aceste vremuri dificile’. ‘Este vorba de a face dreptate: trebuie să ne asigurăm că preţul crizei este plătit şi de sectorul financiar, nu numai de cetăţeni’, a adăugat Barroso.
Potrivit estimărilor Comisiei, dacă toate cele 27 de state ale UE ar percepe această taxă, încasările anuale s-ar cifra la circa 57 de miliarde de euro. Ministrul francez al afacerilor europene, Bernard Cazeneuve, a afirmat marţi că, dacă cele 11 state (cele 10 ţări menţionate plus Estonia) vor participa, atunci încasările anuale vor depăşi 10 miliarde de euro. Destinaţia acestor fonduri este încă subiect de dezbatere, adaugă sursele citate.
Sursa: Agerpres