Sindicaliştii lui Liviu Luca preferă 328 de milioane de euro cash în locul a 600 de milioane de euro pe hârtie

Cine a avut de câştigat de pe urma tranzacţiei Petrom-Petromservice? Valoarea tranzacţiei indică firma sindicaliştilor drept parte avantajată. Petrom va economisi până la 100 de milioane de euro pe an.

Petrom a anunţat, săptămâna trecută, că va prelua activităţile de întreţinere a staţiilor petroliere şi de gaz de la Petromservice. S-a vorbit mult până acum de valoarea tranzacţiei: 328,5 milioane de euro. Pare un tun dat de Petromservice, firma condusă de sindicalistul-şef al Petroliştilor, Liviu Luca, „privatizată“ în 2002 cu doar 85.000 de euro.

Însă, la o analiză mai profundă a tranzacţiei, Petrom pare să fie partea care a ieşit în avantaj de pe urma acestei tranzacţii. Firma semnase, în 2005, un contract prin care garanta Petromservice comenzi de aproape un miliard de euro până în 2012. Aceasta nu era însă decât valoarea minimă a contractului. De exemplu, dacă în contract era trecută o valoare de 180 de milioane de euro pentru 2006, reprezentanţii Petrom susţin că, în realitate, suma a ajuns la 270 de milioane de euro. Anul acesta va fi atins acelaşi nivel, în ciuda faptului că în contractul dintre cele două companii se stipula că valoarea comenzilor ar trebui să scadă cu 10% în fiecare an. Petrom estimează că internalizarea activităţilor de mentenanţa îi va aduce economii de 1,5 euro la fiecare baril produs. Ceea ce înseamnă o reducere a costurilor cu peste 100 de milioane de euro, la o producţie de 70 de milioane echivalent barili pe an.

Petromservice pierde contractul

68-6493-10actualitatea39.jpgReprezentanţii Petrom ne-au declarat că, odată cu preluarea activităţilor de la Petromservice, contractul dintre cele două companii va fi reziliat. Suma care ar fi rămas de consumat până în 2012 se ridică la cel puţin 600 de milioane de euro. Momentul rezilierii va fi, probabil, la sfârşitul anului, după ce Consiliul Concurenţei va aproba tranzacţia.

Contractul dintre Petrom şi firma sindicaliştilor prevedea că Petromservice va asigura intervenţiile la sonde şi se va ocupa de întreţinerea acestora. Compania efectua, în medie, 20 de intervenţii pe an la fiecare sondă, potrivit datelor din raportul anual al Petrom. Compania controlată de austrieci va prelua şi personalul care efectua aceste intervenţii, adică 9.800 dintre cei circa 15.000 de angajaţi ai Petromservice.

Petrom deţine, în România, circa 15.000 de sonde. Fosta companie a sindicaliştilor din petrol a declarat o cifră de afaceri de aproape 332 de milioane de euro pentru 2006. Dacă scădem cele 270 de milioane de euro asigurate de Petrom, rămân 62 de milioane de euro.

Deşi pe site-ul companiei, aceasta se laudă cu diversificarea activităţii în domeniul construcţiilor industriale şi civile, reprezentanţii Petromservice nu ne-au oferit detalii despre veniturile pe care le aduc sectoarele rămase în portofoliul Petromservice şi care sunt cei mai importanţi clienţi. Însă, datele privind achiziţiile publice arată că, în 2006, compania a câştigat 17 licitaţii, în valoare de aproape 50 de milioane de euro.

Profitul Petromservice s-a prăbuşit de la 820.000 de euro, în 2006, faţă de 31 de milioane de euro cu un an în urmă. Finanţarea postului Realitatea TV prin reclame la Petromservice explică, în parte, reducerea performanţei. Potrivit Alfacont, în 2006, Realitatea TV a rulat peste 15.500 de spoturi de promovare a Petromservice, valoarea acestora la rate-card depăşind 15 milioane de euro. n