Autoritățile au luat o decizie radicală, aceasta vine după mai bine de un an de dezbateri generate de creșterea exorbitantă a nivelului chiriilor. Fenomenul cresterii chiriilor  a fost generat de creșterea rapidă a cererii și a dus la scăderea reală a nivelului de trai pentru locuitorii orașului german. Berlinul și-a anulat astfel unul dintre principalele atuuri în fața altor metropole ca Munchen sau Frankfurt. În 2015, Germania a adoptat o lege care interzice proprietarilor să închirieze locuințe la un preț mai mare cu peste 10% decât nivelul real al chiriilor din zona respectivă în anul anterior. Însă legea a venit cu suficiente excepții și nu a rezolvat problemele acute din Berlin. Pe fondul presiunii publice și al riscului ca mulți berlinezi, în special tineri, să se reorienteze către alte orașe, autoritățile au adoptat măsura plafonării chiriilor.

 

Creșterea prețului la chirii a fost plafonat pentru următorii cinci ani

 

Creșterea prețului la chirii a fost plafonat pentru următorii cinci ani, singura majorare posibilă fiind indexarea cu rata inflației.

Fenomenul cu care se confruntă Berlinul nu este singular nici în Europa și nici în Statele Unite. Ritmul de creștere a metropolelor de pe continent și de peste Atlantic este mult peste ritmul de construire de noi locuințe.

Acest lucru a dus în ultimii ani la creșterea galopantă a chiriilor peste tot în lumea civilizată. Pentru un apartament cu o singură cameră situat la periferie, un berlinez plătește peste 660 de euro. Asta înseamnă aproape o treime din salariul mediu net din orașul german (2.300 euro). La Paris, un apartament similar se închiriază cu 840 de euro, adică aproape 37% din salariul mediu net (2.250 euro). La Madrid, chiria este de 720 de euro, la un salariu mediu net de 1.570 euro, ceea ce înseamnă 45%.

Spre comparație, Bucureștiul are un salariu mediu net de 674 euro, iar chiria pentru o garsonieră la perfierie se situează în jurul sumei de 270 de euro, adică 40%. Altfel spus, reglementarea chiriilor ar putea deveni mai devreme sau mai târziu un subiect de interes în toată Europa și, de ce nu, chiar în România.

Singurul motiv pentru care subiectul este cu totul ignorat de publicul românesc este că ponderea chiriașilor în totalul locuitorilor Capitalei este mult mai mică decât în alte orașe europene. Peste 97% dintre români sunt proprietarii casei unde locuiesc, față de doar 50% în Germania, cu procente mult mai mici în marile orașe. De exemplu, la Berlin procentul proprietarilor în totalul locuitorilor este de doar 15%, restul de 85% fiind chiriași. Chiar dacă Bucureștiul nu va ajunge prea curând la ponderi similare, nu este exclus ca în termen de 5 sau 10 ani numărul chiriașilor să devină relevant atât social cât și electoral.

 

Experimentul berlinez trebuie urmărit cu atenție.

 

Ideea plafonării chiriilor nu este nouă. Măsura a mai fost aplicată în câteva cazuri, însă este prima dată când ea va fi impusă în forma menționată, în condițiile socio-economice actuale, într-un mare oraș al Europei. Apărătorii acestei măsuri consideră că cei 5 ani de plafonare ar fi suficienți pentru ca orașul să-și extindă oferta de locuințe prin dezvoltarea de noi ansambluri rezidențiale. Reechilibrarea ofertei cu cererea ar face ca prețurile, chiar dacă vor fi apoi liberalizate, să rămână în mod natural într-o zonă acceptabilă pentru majoritatea berlinezilor. Alții spun că măsura ar trebui păstrată și după cei 5 ani pentru a impune astfel un echilibru pe o piață unde relația între companiile care oferă locuințe în chirie și cei care doresc să închirieze este vădit disproporționată în defavoarea celor din urmă.

Adversarii plafonării măsurii spun însă că măsura nu va avea niciun rezultat pozitiv pentru că ea nu rezovlă problema de fond, și anume lipsa de locuințe din piață. Dezvoltatorii nu vor mai fi încurajați să construiască în Berlin, temându-se că plafonarea chiriilor va deveni o normă și le va afecta profiturile pe termen lung. Asta va păstra un dezechilibru major între cerere și ofertă și nu va putea elimina problema de fond. În plus, cei care au deja locuințe pe care le închiriază, vor fi tentați să renunțe la orice investiții în modernizarea sau îmbunătățirea lor, ceea ce va duce în ansamblu la scăderea calității locuirii.

Rămâne de văzut de partea cărei tabere se află dreptatea. Cert este că precedentul berlinez va marca un punct de cotitură în politicile naționale și locale privind reglementarea chiriilor. Iar ecoul acestor reglementări se va face simțit mai devreme sau mai târziu și în România.