Dana Nălbaru, fost solistă de la Hi-Q, a trecut printr-o schimbare radicală în viaţa sa, cu ceva ani în urmă.
Fosta cântăreaţă s-a pocăit. Ea a explicat în mai multe interviuri de ce a ales să facă acest pas.
Dana Nălbaru nu se teme să cânte despre Iisus: Unii spun că e un act de curaj să cânți despre Iisus
Mai mult, ea a postat acum un an de zile, pe contul său de YouTube, o melodie în care cântă numele lui Iisus. Ea le-a mărturisit internauţilor de unde a avut această pornire, dar şi cum au decurs filmările pentru piesa „Pe genunchi, eu”.
Dana Nălbaru spune că nu ştie dacă este un act de curaj să cânţi pentru sau despre Iisus în zilele noastre, însă asta a simţit că trebuie să facă.
„Am mai compus un cântec. Unii spun că e un act de curaj să cânți pentru sau despre Isus în vremurile noastre.
Habar n-am dacă e așa, e ce am simțit să fac și nu cred că datorez vreo explicație nimănui. M-aș bucura, însă, să se mai găsească oameni care, fix în vremurile acestea, să rezoneze cu mesajul. (…)
În vârf de munte nu te duci în fustă, știu. Am făcut o excepție, însă…. am filmat pentru un cântec pe care l-am compus acum trei luni și la care țin foarte mult.
N-a fost ușor, mi-a fost foarte frig, am filmat în nori și vânt, dar cred că va ieși ceva foarte frumos… Când e gata vă arăt ce a ieșit”, a mărturisit la acea vreme fosta vedetă de la Hi-Q.
Iată primele versuri ale piesei „Pe genunchi, eu”
Pașii mei s-au oprit la răscruce de drum
N-am știut încotro să mă duc
N-am știut încotro s-o apuc
Mi-a fost frică să nu greșesc iar
Am simțit că e totun-zadar
Și sleită-n puteri am căzut
Vocea mea a strigat către tine, Isus, Tu mă știi cine sunt, tu mă vezi, nu m-ascund
Mi-ai promis că de mână mă ții
Tu lumină în viață să-mi fii
Pe genunchi eu strig numele tău, Iisus!
Motivele pentru care a ales să se pocăiască: Tind spre Dumnezeu în fiecare zi a vieții mele
Cât despre motivele care au făcut-o să se pocăiască, Dana Nălbaru a explicat că nu îşi mai doreşte să fie o persoană publică.
S-a pocăit la 33 de ani şi îşi doreşte să îl facă mândru pe Iisus în fiecare zi, prin faptele sale. „Trăiesc cea mai bună perioadă a vieții mele și ii mulțumesc lui Dumnezeu”, a povestit ea în podcastul lui Mihai Morar.
„Eu nu sunt făcută pentru a fi persoană publică. Am venit la tine la podcast și nu mă mai duc la nimeni, promit. La 33 de ani m-am botezat.
Sunt pocăită și îmi doresc să mă pocăiesc și mai mult, astfel ca în fiecare zi a vieții mele să îl fac pe Iisus mândru de mine și să tind spre Dumnezeu în fiecare zi a vieții mele.
Am învățat că poți trăi în lume, dar nu cu lumea. Am învățat că pot fi fericită cu puține lucruri.
Când te încrezi în Dumnezeu, te lași cu totul în brațele Lui. Eu cred că am fost omul cu cele mai multe frici. Fricile mele au dispărut. Când te pocăiești, mulți spun că ai luat-o razna și se așteaptă să te vadă cu batic pe cap când ieși pe stradă.
Ori nu e așa. Pocăința este, în primul rând, în inima ta…. Trăiesc cea mai bună perioadă a vieții mele și ii mulțumesc lui Dumnezeu prin toate lucrurile prin care am trecut!”, a mărturisit Dana Nălbaru.