Scandalul în care Simona Halep este personaj principal este pe cale să se încheie. Halep urmează să primească în curând un verdict în cazul de dopaj, care a izbucnit în urma cu aproape un an, la US Open 2022.
E implicată într-o nouă relație?
ITIA încă nu a luat o decizie privind situația sportivei, chiar dacă audierile ei au avut loc la finalul lunii iunie.
În așteptarea pedepsei, tenismena își vede de viața personală iar presa scrie că ar avea o relație nouă, după divorțul de Toni Iuruc.
Zilele trecute a postat o fotografie pe Instagram cu un buchet uriaș de trandafiri, iar astăzi a publicat o poză de la Paris, unde se află în vacanță.
Glume pe internet
Simona Halep și fanii jucătoarei încă mai așteaptă un verdict din partea organizației independente Sports Resolutions. În așteptarea unui răspuns, cazul a devenit un adevărat subiect de glume printre internauți.
Nemulțumirea fanilor Simonei a crescut în contextul acestei amânări, iar unii dintre ei au apelat la umor pentru a atrage atenția asupra perioadei prelungite de așteptare. Astfel, pentru a face haz de necaz, ei au apelat la meme-uri pentru a atrage atenția organizației internaționale.
De menționat că, judecătorii Sports Resolutions au transmis miercuri un răspuns privind cazul Simonei Halep, dar au evitat să ofere informații concrete.
„Fiind un tribunal independent, ne aflăm în imposibilitatea de a comenta orice aspect legat de dosarele noastre, indiferent că procedurile s-au încheiat sau sunt în desfășurare. Adoptăm această abordare în privința tuturor cazurilor care ajung la noi. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze că nu vă putem furniza mai multe detalii, în acest moment”, a transmis Sports Resolutions.
Simona Halep este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat în timpul US Open, în august 2022. Această moleculă interzisă stimulează producția de globule roșii și este interzisă de Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA). Halep riscă până la patru ani de suspendare în acest caz.
Ulterior, Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului a confirmat că Simona Halep „a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în pașaportul său biologic de sportiv (ABP)”.