Elena Dincă, soția lui Gheorghe Dincă, va fi audiată de procurori. Se pare că femeia este suspectată că ar fi implicată în uciderea celor două fete, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.
Avocatul Tonel Pop a declarat sâmbătă la România TV că există probe la dosar în care se arată clar că Dincă a colaborat cu întreaga familie, în uciderea celor două fete.
„Din punctul meu de vedere sunt probe la dosar, probe clare, în care Dincă a colaborat cu întreaga familie, în special cu soția lui. A fost la el, a făcut curat pe acolo, cu detergenți italieni și alte substanțe aduse de ea”, a spus avocatul Tonel Pop.
Tonel Pop a mai spus că „Elena Dincă făcea curat prin curte în timp ce ăștia distrugeau probele”.
Elena Dincă, complice la crimă?
În plus, Elena Dincă a locuit o lună în casa ororilor, chiar în perioada în care Dincă a comis crimele. Însă, femeia nu recunoaște nimic.
Pe de altă parte, fiica lui Dincă, Daniela Dincă, a declarat că „mama mea, de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, pe lângă medicamentele de tensiune, primește și calmante”.
O femeie care a muncit în casa lui Dincă vine cu noi informații
Femeia face dezvăluiri incendiare despre ceea ce a văzut în casa lui Dincă. Se pare că în casa ororilor intrau foarte mulți oameni, și aceasta l-a văzut pe Dincă cu trei fete. Femeia mai susține că pe fete le-a dus în Milano, dar și în alte orașe din afara țării. Însă, nimic din ceea ce a spus femeia nu poate fi probat.
„Deci ne-a luat de milă, de la ocazie, era cu amanta lui. Am ajuns acolo la Caracal. Nu ne-a făcut niciun rău. Ne-a dus acasă cu amanta lui. Am intrat în cameră. Ne-a lăsat acolo. A plecat cu amanta. Eram bătută, dezbrăcată, desculță. Mi-a zis că o să meargă la poliție să-mi iau actele, ca să ma ducă în Italia, Milano ca să am un trai mai bun”.