Oferta Electrica, cea mai mare derulată vreodată prin bursa românească, a consemnat câteva aspecte pozitive – cum ar fi suprasubscrierea de peste două ori, oferirea de discount si introducerea subscrierilor garantate – , dar și câteva aspecte mai puțin bune – neacordarea de discount pe tranșa garantată sau publicarea prospectului cu doar o zi înainte de startul ofertei, spun specialiștii Tradeville.
Gradul relativ mare de subscriere al întregii oferte, peste 200%, s-a datorat într-o bună măsură tocmai atractivității discountului oferit micilor investitori pe o tranșă separată, care a înregistrat și cel mai mare grad de subscriere, peste 1.400%. Subscrierile au fost alimentate și de împrumuturi de la bănci, după cum au recunoscut autoritățile.
“Este de salutat introducerea garantării subscrierilor pentru micii investitori, care au avut în acest sens un pachet separat de 10 milioane de acțiuni. Totuși, în opinia noastră, împărțirea tranșei micilor investitori în două subtranșe paralele a fost o complicație ne-necesară, care arată să statul a tras concluzille greșite din listarea Romgaz. Gradul ridicat de suprasubscriere a tranșei cu discount sugerează că investitorii de retail își doresc în primul rând un preț mai avantajos pentru acțiunile pe care le achiziționează, motiv pentru care eliminarea discountului pentru tranșa garantată a fost de natură să reducă atractivitatea unei inovații binevenite pe piața locală (garantarea subscrierilor)”, menționează Georgiana Androne, analist financiar la Tradeville.
Pe tranșa garantată, gradul de subscriere a fost 83%, nefiind atins pragul maxim de 10.000 mici investitori (au fost peste 9.700). În ceea ce privește tranșa cu discount, aceasta a fost principala beneficiară a realocării de acțiuni, ceea ce este un lucru pozitiv întrucât în acest fel este susținut interesul micilor investitori pentru viitoarele listări. Dacă înainte de realocare, investorii de pe această tranșă ar fi primit doar 71 acțiuni din 1.000 subscrise, după redistribuire aceștia au primit 330 acțiuni la 1.000 subscrise, adică de 4,6 ori mai mult decât inițial, spun specialiștii Tradeville.
Pe de o parte, unul dintre punctele pozitive ale ofertei primare de listare a companiei Electrica a fost chiar oferta în sine, potrivit Tradeville. Creșterea numărului de companii listate la BVB este un punct-cheie în atragerea unui număr mai mare de investitori și în același timp ar putea crește încrederea companiilor private că listarea la bursă este o alternativă foarte bună pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare.
Pe de altă parte, la fel ca la ultimele listări, publicarea prospectului de ofertă cu cel puțin o săptămână înainte de start (și nu doar cu o zi înainte) și o promovare eficientă către potențialii investitori noi ar putea fi una dintre cheile dezvoltării pieței de capital locale. Această strategie ar genera avantaje pentru beneficiarul IPO-ului si, în același timp, ar fi o bună oportunitate de creștere a imaginii bursei.
Punctele tari ale ofertei
“Dacă pentru micii investitori punctul de atracție a fost discountul, investitorii instituționali străini probabil au fost atrași de contextul macroeconomic pozitiv, cu estimări de accelerare a creșterii economice pentru 2014-2015, în care o companie de utilități cu venituri stabile, reglementate, și lichiditate crescută oferă o bună modalitate de expunere la o piață de frontieră”, adaugă analistul Tradeville.
Un alt punct forte al Electrica, atât pentru instituționali, cât și pentru micii investitori, este angajamentul managementului de a distribui 85% din profit sub formă de dividende pe termen lung, procent mai generos decât la alte companii de stat listate la BVB.
“Prețul-țintă calculat de noi pentru următoarele 12 luni este 12,66 lei/acțiune, ceea ce implică un potențial de creștere de 15% față de prețul stabilit pentru ofertă, 11 lei/acțiune. Pentru cei care au subcris pe tranșa cu discount, la 10,45 lei, potențialul de creștere este 21%. Ne așteptăm ca acțiunile Electrica să se înscrie în tiparul sezonier al companiilor de utilități, cu o perioadă de creștere mai susținută în iarnă-primăvară, în anticiparea dividendului”, conchide Georgiana Androne.
Totodată, dat fiind contextul în care economiile populației sunt recompensate cu randamente din ce în ce mai mici prin depozite bancare, această paradigmă i-ar putea determina pe cei mai mulți investitori din oferta Electrica să rămână cu toți banii pe bursă, atrași de randamentele superioare pe care le-ar putea obține, iar lor să li se alăture și alții care nu au participat la oferta Electrica.