Avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, a declarat sâmbătă că cel care a fost clientul său pentru o scurtă perioadă de timp a crezut că Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu erau prostituate.
Claudiu Lascoschi a spus că sâmbătă este în Bucureşti, că la Caracal este un alt avocat şi că serviciile sale de avocat din oficiu au vizat doar audierea din noaptea de joi spre vineri şi percheziţiile de vineri, de la Caracal.
El a adăugat că Gheorghe Dincă şi-a menţinut declaraţiile date anterior cu privire la cele două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu. Dincă a mărturisit doar cele două crime, spune Lascoschi.
”A dat indicii pentru a se lămuri cazul, a cooperat. Ancheta are un curs favorabil. A crezut că Luiza şi Alexandra sunt prostituate. Asta a fost în mintea lui. A recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale”, a declarat avocatul pentru Digi 24 TV.
Întrebat dacă Dincă a fost chestionat de către anchetatori cu privire la complici sau la apartenenţa la o reţea de criminalitate infracţională, avocatul a răspuns:
”Nu a fost întrebat de apartenenţa la o reţea, nu stă în picioare așa ceva. Din câte rezultă din dosar era un om singuratic, nu se putea insista pe această parte pentru că a negat absolut orice. A fost întrebat, a negat, nu avea cum continua audierea pe aşa ceva, trebuie să ai probe pe care să i le pui în faţă, nu s-a prezentat aşa ceva. Deci nu se putea continua şi bănuiesc că nu sunt probe dacă nu i s-a pus nimic în faţă. A fost întrebat de complici, a negat, nu se pune problema, nu sunt probe în acest sens”.