De data aceasta, mişcarea găinii în cuşcă, începând cu 1 ianuarie 2012, a făcut obiectul câtorva sute de pagini de reguli, în diverse acte normative şi ghiduri transmise crescătorilor. Rezultatul: preţurile au crescut cu aproape 50% într-o săptămână, crescătorii şi-au redus producţia şi vor avea vânzări înjumătăţite, după ce au trebuit să cheltuiască zeci de milioane de euro pentru a se conforma noilor reguli, iar importurile din anumite ţări au fost temporar întrerupte. Bulversaţi au fost şi consumatorii, care au aflat că oul marcat cu cifra 3 (de la găini crescute în cuşti neîmbunătăţite), pe care l-au mâncat fără probleme pana pe 31 decembrie, de a doua zi a devenit periculos, trebuind să fie retras de pe piaţă, trimis spre procesare sau distrus.
 
Imaginile cu găini crescute în baterii, îngrămădite câte zece pe un metru pătrat şi ajungând chiar la canibalism din cauza tulburărilor de comportament generate de inadaptarea la un astfel de mediu artificial, au oripilat sensibilul public european. Consumatorul UE vrea însă, în acelaşi timp, alimente cât mai ieftine şi nu este dispus să îşi reevalueze radical propria atitudine faţă de modul în care se hrăneşte.

Pentru rezolvarea unor astfel de dileme există, din fericire, birocratul european. Cu o directivă bine gândită, el alungă sentimentul de vinovăţie faţă de soarta la care nevoia noastră de hrană a condamnat bietele găini, promite creşterea calităţii produselor şi a competitivităţii fermierilor. Publicul e mulţumit, ziarele anunţă îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru păsări şi dispariţia infamelor ouă provenite de la găinile stresate.     
În realitate, sutele de pagini de reglementări care interzic comercializarea ouălor produse în cuşti neîmbunătăţite, de la 1 ianuarie, şi stabilesc reguli pentru noile cuşti, nu reuşesc decât să oblige producătorii la cheltuieli suplimentare uriaşe, transmise apoi consumatorilor, pentru o îndoielnică îmbunătăţire a condiţiilor în care trăiesc păsările. De cât stres poate scăpa o găină după ce “câştigă” 200 de centimetri pătraţi la spaţiul din cuşcă (nu cu mult mai mare decât suprafaţa a două pachete de ţigări) şi doi centimetri în plus la jgheabul de adăpare şi la cel de furajare? Experţii europeni au calculat însă că acestea sunt cifrele care uşurează viaţa păsării şi cresc calitatea ouălor. Au pregătit un mare pachet de reglementări, preluat bineînţeles şi de autorităţile de la Bucureşti.
Sârguincioşi, birocraţii români nu au omis să transmită pieţei nici “Ghidul crescătorului  privind protecţia şi bunăstarea găinilor ouătoare”. Capitolul privind “Libertatea de mişcare” a păsărilor reglează la centimetru spaţiile din hale. Cel referitor la personal cere studii specializate (liceu agricol, colegiu, facultate etc) îngrijitorilor de găini, iar dacă aceştia nu au astfel de diplome angajatorii trebuie să îi trimită la instruire şi să realizeze apoi programe de evaluare a angajaţilor. Un alt capitol umple paragrafe cu obligaţii de ţinere a diferitelor evidenţe timp de trei ani, aşa încât nu ar fi de lepădat, probabil, ideea înfiinţării unui departament HR care să gestioneze situaţia instruirii şi să contribuie astfel la creşterea calităţii ouălor. De parcă aici este problema hranei nesănătoase! Povestiţi-i bunicii de la ţară că are nevoie de studii de specialitate şi de evaluare periodică pentru a produce la standarde UE şi o să râdă adunând din cuibar cele mai bune ouă pe care le-a gustat vreodată un birocrat european.