Numele lor sunt la fel de contemporane ca și titulatura de „cooperativă meșteșugărească“ în sine. Greu de făcut un top al celor mai reușite „branduri“, pentru primele poziții luptându-se, între altele, Prestațiunea Iași, Deservirea Caracal, Arta Modei Focșani, Sârguința Râmnicu Vâlcea sau Stăruința Craiova.
Aproape toate cooperativele meșteșugărești (SCM-uri) poartă denumiri similare: în timp ce micile buticuri de cartier se întreceau în denumiri americanizate la începutul anilor ‘90, cooperativele au refuzat în bloc să adopte titulaturi moderne, singurele care fac excepție fiind cele înființate după această dată, cum este cazul Frizcip și Coffriz, din Făgăraș sau Colin Daily, din Capitală.
„Pentru ce să le schimbăm, dacă așa suntem cunoscuți, dacă după noi caută partenerii de afaceri?“ se întreabă Petrică Ghețu, președintele „Muncă și Artă“, cooperativă care a încheiat 2010 cu venituri de peste un milion de euro și profituri brute de circa un sfert de milion. Și responsabilă, între altele, cu realizarea uniformelor Armatei, SPP-ului, „și altor instituții de stat, încă de la apariția lor“.
Povestea lui Petrică Ghețea este povestea președintelui-model de cooperativă. Are 67 de ani, dintre care 51 de ani a lucrat la „Muncă și Artă”, numărându-se printre primii angajați, iar de 24 de ani o conduce (asta, în condițiile în care, subliniază, alegerile au loc o dată la patru ani). A prins, așadar, perioade dificile, cu modele economice diferite
. În 2009, spunea că „cine rezistă anul acesta nici dracul nu îl mai poate închide.“ Și a avut dreptate, de atunci s-au închis zeci de firme din domeniul textil, însă „Muncă și Artă“ a mers mai departe. Fără credite de la bănci sau de la stat, doar pe cont propriu. „Niciodată nu am fost împrumutați, dar avem un depozit serios. Și banca ne întreabă cum am rezistat în anii aceștia grei, dar uite că pur și simplu ne-am descurcat.
Tot ce-am câștigat am reinvestit, iar acum, în sfârșit, sunt mulțumit că este primul an în care chiar nu mai avem ce investiții să facem, am modernizat tot ce era de modernizat“. Sediu nou și-au făcut acum ceva ani, au fost nevoiți, întrucât „cooperativa noastră își desfășura activitatea în casa Monicăi Lovinescu, care a fost printre primele retrocedate“. Iar ce era de automatizat a fost deja automatizat. Spre deosebire de producătorii „clasici“ de îmbrăcăminte, cooperativa sa lucrează doar cu forță calificată, „cu mulți pensionari“, pentru că a refuzat cu îndârjire să lucreze în lohn.
A avut viziunea corectă, spune acum, și are dreptate, ținând cont de prăbușirea sectorului de textile în timpul crizei, odată cu sistarea comenzilor externe.

Controverse de când lumea
În general, în cazul cooperativelor, problema locativă este extrem de încâlcită. Așa cum explică Sevastița Grigorescu, președinta UCECOM (Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești), „clădirile sunt ale noastre, terenurile sunt ale statului. Partidul punea la dispoziția cooperativei un teren, iar clădirile care găzduiau liniile de producție erau construite prin eforturile membrilor cooperativei, prin reinvestirea profitului“.
De aici mai departe, totul se complică: normele care reglementează domeniul SCM-urilor prevedeau că terenurile rămân cu titul gratuit în posesia acestora. Până în 2009, când Curtea Constituțională a declarat nul acest articol, iar de atunci se tot lucrează la forma acestui punct de lege. Iar acum o săptămână, după doi ani de discuții și deliberări, s-a ajuns la concluzia că articolul va avea o formă similară. Indiferent de normele actuale, în spate rămân o mulțime de procese privind diverse fraude imobiliare înfăptuite după 1990.

Cu sau fără Revoluție, aceeași soluție
„Eram obligați să ne deschidem puncte de lucru la parterul blocurilor, aveam anumite norme de export, nu conta dacă ieșeam pe pierdere sau nu“, își amintește părțile rele ale sectorului cooperatist comunist Sevastița Grigorescu, angajată la UCECOM în 1985 și, de doi ani, director al Uniunii. Erau însă și părți pe care le regretă: exista un număr de comenzi ferme de la stat, deci meșteșugarii nu se temeau că ar putea rămâne pe drumuri, iar, în ciuda percepției exterioare, pornirile capitaliste nu ar fi fost atât de hulite: „existau în aceste bresle câțiva oameni inteligenți, cu gândire antreprenorială, care înființaseră un fond central de finanțare la nivel național, complet independent de stat.“
Așa se face că, în realitate, Revoluția nu a adus cam nicio schimbare în structura cooperativelor, „mai mari mutații a adus criza din ultimii ani“.
Este aprobată de Andrei Gheorghe Cristinel, președintele Cartonajul SCM din Capitală, cu afaceri de 700.000 de euro și cu o istorie de peste jumătate de secol. „Modul nostru de organizare nu s-a modificat. Schimbări drastice au fost, dar în privința volumului comenzilor și a tipului materiilor prime, nu a structurii. Acum totul e la nivel micro față de atunci. Gândiți-vă că înainte de Revoluție eram 1.800 de oameni, 800 lucrau la domiciliu, restul în secții. Acum avem 36 de membri cooperatori.“
Ca și cei de la „Muncă și Artă“, a trecut prin toate vremurile fără ajutoare externe. „Nu am luat nici 5 bănuți de la bănci vreodată. Avem un depozit constant de care ne folosim în situațiile mai grele, însă la credite nici nu mă gândesc“. Câteodată, lucrurile merg foarte bine, altădată abia se descurcă de pe o zi pe alta: de pildă, ultimele luni și le-a dedicat, fără succes, recuperării unui prejudiciu de 320.000 de lei. Cam mulți bani, mai ales dacă te gândești că acum șapte ani societatea își achiziționa sediul cu 80.000 de euro, deci mai mult sau mai puțin aceeași sumă. „Acum am mai închiriat din încăperi altor comercianți și așa mai facem rost de niște bani.“

SA, SRL sau SCM?
„Cooperativa meșteșugărească este o formă de organizare foarte bună, chiar dacă mulți au greșit și și-au bătut joc, distrugând tot după 90“, este de părere Andrei Gheorghe Cristinel. Are un regret în această privință: „față de alt tip de firme, pe mine mă frige treaba cu prețurile. La noi totul este cu acte, eu ca președinte pot fi oricând dat jos dacă cineva din jur mă prinde că fac ceva ilegal, intră la bănuieli că îi fur și pe ei. În schimb, concurenții mei angajează la negru, nu-și plătesc taxele…“ Nici Petrică Ghețu, de la „Artă și Muncă“, nu pricepe „de ce nu este mai populară această formă de organizare, pentru că este cea mai corectă, fiecare primește cât muncește, în funcție de ce muncește. De-aia la noi nimeni nu face vreodată greve.“
Cooperația de producție și servicii durează de peste 130 de ani, prima asociere de acest tip, „Societatea meseriașilor de încălțăminte“, fondată în 1879 de un grup de cizmari din București. Perioada de aur a cooperației a fost intervalul 1925-1928, când au fost înființate peste 11.000 de asemenea societăți. Pentru comparație, anul trecut au mai luat ființă nouă cooperative. 
În momentul de față, mai sunt active, potrivit datelor UCECOM (Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești), cam 900 de SCM-uri (puțin mai multe fiind afiliate Uniunii).
Domeniile în care activează cu precădere cooperativele sunt producția de confecții textile şi tricotaje, de confecții de piele, mobilier, artă populară sau sticlă și produse metalice, dar și reparații auto sau cosmetică.

În comunism eram tratați ca niște capitaliști, astăzi suntem văzuți ca niște comuniști. Sevastița Grigorescu, președinte, UCECOM.