Celebrul poliţist braşovean Marian Godină s-a vaccinat, miercuri, împotriva COVID-19. El a fost imunizat cu vaccinul produs de AstraZeneca, cel despre care presa relatează că ar avea mai multe efecte adverse decât cele de la Pfizer sau Moderna.
„Abia ce am fost vaccinat cu produsul Astra-Zeneca. Am vrut să mă dau mare cu brațul, dar Centrul Medical Județean al MAI e clasificat ca zonă de securitate, așa că nu mi s-a permis să fotografiez”, a scris Marian Godină miercuri pe pagina sa de socializare, alături de o poză a adeverinţei de vaccinare.
Marian Godină povesteşte că a resimţit efecte puternice după vaccinare
A doua zi însă, adică joi dimineaţă, poliţistul a revenit cu o nouă postare pe Facebook, în care a povestit că a avut şi el reacţii adverse în urma vaccinării şi că nu şi-a revenit deocamdată pe deplin.
„Aseară m-am băgat în pat, bucuros că nu am niciun simptom după vaccinul pe care îl făcusem dimineață.
Chiar înainte să ațipesc, am simțit că mi se face frig. Dar frig. Atât de frig că mi-am luat o bluză groasă și tot tremuram sub plapumă. Capul mă durea și el destul de tare, mușchii și articulațiile la fel. Până pe la 5 nu am reușit să dorm, iar de la 5 la 8 am dormit în reprize pentru că am schimbat vreo patru tricouri.
Acum mă mai doare puțin capul, umărul cu vaccinul și cred că mai am puțină febră”, a mărturisit Marian Godină, la o zi după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19.
Explicaţiile pentru aceste efecte adverse
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a fost întrebat recent de ce există mai multe reacţii adverse la vaccinul AstraZeneca.
„Explicația este legată de reactogenitatea acestui tip de vaccin. Acest vaccin folosește un vector viral. Nu sunt neapărat reacții adverse mai grave, sunt mai frecvente decât la vaccinurile care folosesc o altă tehnologie.
Însă, particularitatea este, că la cea de-a doua doză, rata de efecte adverse este mult scăzută la AstraZeneca comparativ cu vaccinurile care folosesc platforma de ARN mesager, unde am observat că la doza a doua frecvența reacțiilor adverse este mai mare decât după prima doză.
În cazul acestui vaccin (AstraZeneca – n.red.), organismul reacționează atât față de vector, cât și față de antigenul care rezultă ulterior din vaccin, adică proteina spike. Acesta este motivul pentru care reacțiile adverse sunt mai frecvente. Ceea ce este important de reținut este beneficiul pe care îl obținem după vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.