Gigi Becali, reacție la juristul CSA Steaua
Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a vorbit recent despre amenințările la care este supus din cauza muncii sale în domeniul fotbalului. Juristul CSA Steaua a atras atenția că se simte în pericol.
El a declarat că această situație l-a determinat să folosească mașina personală cu tot mai mare reticență și a exprimat temerea că aceste amenințări ar putea duce la o tragedie.
Florin Talpan a menționat că atacurile împotriva sa și a familiei sale sunt legate de conflictul cu Gigi Becali, patronul FCSB. Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, care are o relație strânsă cu Gigi Becali, este și el implicat în aceste atacuri, potrivit juristului CSA Steaua.
Gigi Becali a venit cu explicații
În replică, Gigi Becali, patronul FCSB, a intervenit în direct într-o emisiune de televiziune, reacționând cu umor la afirmațiile acestuia.
Latifundiarul din Pipera a relatat diferite aspecte legate de procesele în care sunt implicați. El a lăsat să se înțeleagă că nu ia amenințările lui Florin Talpan în serios.
Într-un interviu în direct, Becali a vorbit despre procesele în care sunt implicați. De altfel, a vorbit și despre suma de bani pe care o datorează lui Talpan.
„Acuma, noi radem, dar trebuie sa si plangem, pentru ca omul asta reprezinta MApN, e juristul MApN. Uite ce a facut el. Mi-a facut el nu stiu ce plangere si CAB a zis sa ii dau 30.000 de euro. El a executat, eu am facut apel la ICCJ si ICCJ a zis ca trebuie sa dau numai 5.000. Si dupa aia el a executat si aia 5.000, in loc sa dea inapoi 25.000.
Si mi-a luat inca 5.000. Lasa asta, ca eu l-am dat in judecata ca sa scap de el. N-am terminat cu procesele, mai dureaza vreo 4-5 ani. Asta cu eliminatul nu are rost nici sa vorbim, nici nu ma duc la militie. Sunt 20 de milioane de oameni, pai daca dau astia maine drumul la toti nebunii de la balamuc si toti imi fac cate o plangere la parchet, eu ma duc sa pierd vremea?”, spune acesta, potrivit România TV.
Florin Talpan nu ar avea ce să caute în instituțiile statului
Desigur, Gigi Becali și-a exprimat amuzamentul în această situație. EL a comentat că aceste evenimente sunt absurde. De altfel, a spus despre Talpan nu ar trebui să aibă un loc în instituțiile statului.
„El nu e nebun, e chiar de legat. El o sa faca inca un proces acum, ca l-am calomniat la Ciutacu in emisiune si cineva i-a spart vreun geam sau a luat vreun drog, ca s-a suparat prea tare. De nu te-o da si pe tine in judecata, ca de ce m-ai sunat pe mine.
Sa va zic ceva, sa radeti. A fost cineva la casa lui din Botosani. El are casa cu etaj, dar nu are scara, sa urci la etaj pe dinauntru. Are scara-scara, de lemn, pe afara, are gaura prin tavan. (…) Radem, dar omul asta nu are ce cauta in institutiile statului, ca ne batem joc de statul asta”, a precizat latifundiarul din Pipera.
Florin Talpan, la un pas de moarte
Colonelul a trăit o experiență cu adevărat șocantă atunci când și-a dat seama că i-au fost furate prezoanele de la mașină. Acesta și-a dat seama de ceea ce s-a întâmplat în timp ce se afla la volan. O astfel de întâmplare ar putea părea o problemă minoră. Totuși, în ceea ce-l privește pe Florin Talpan, ea a fost percepută ca o amenințare la adresa securității sale.
„Mă simt în pericol. Mi-au spart luneta, geamurile la mașină de nu știu câte ori. Nu se poate așa ceva. Eu nu mai folosesc mașina personală decât foarte rar din această cauză.
Familia mea reacționează cu mare teamă și cu frică, nu este posibil să se întâmple lucrul acesta. Am ajuns în România să fim amenințați că ne facem treaba? Să ne fie frică să mergem pe stradă?”, declara Florin Talpan.