Capital a realizat o listă cu cei mai mari zece miliardari ai lumii care au afaceri imobiliare în România. Printre aceştia se numără Gerald Cavendish Grosvenor, al şaselea duce de Westminster şi cel mai bogat proprietar birtanic, Ingvar Kamprad, proprietarul IKEA, Benjamin de Rothschild, preşedintele băncii Edmond de Rothschild Group şi descendent al ramurii franceze a familiei Rothschild, David Rockefeller, capul familiei Rockefeller, şi Nathaniel Rothschild, descendent şi moştenitor al ramurii britanice a familie Rothschild. Majoritatea proiectelor în care sunt implicaţi aceştia vizează construcţia de malluri şi locuinţe.
Prezenţa unor nume de asemenea calibru nu poate trece neobservată în rândul investitorilor imobiliari care încă se mai uită la piaţa românească. „Intrarea pe piaţa locală a unor investitori de anvergură şi nu neapărat activitatea pe care o desfăşoară e cea care oferă încredere în climatul economic, în primul rând. Prezenţa lor înseamnă în continuare încredere. Semne de întrebare cu privire la potenţialul de creştere al pieţei se pun atunci când ei decid să plece. Este adevărat că suntem într-o altă realitate economică decât în 2006-2008. Azi sunt alte probleme, începând de la finanţare şi ajungând la randamentele investiţionale. Cred că azi, România poate fi interesantă prin prisma randamentelor pentru produse de top, şi aici mă refer nu doar la cele cu locaţie bună, ci şi la contracte sigure“, menţionează Răzvan Iorgu, managing director CBRE România.
Chiar dacă prezenţa acestor investitori pe o anumită piaţă este un semnal pozitiv, activitatea lor nu este întotdeauna încununată cu lauri. Multe dintre proiectele în care s-au implicat aceştia sunt în continuare blocate sau date uitării. „80% din ei au făcut investiţii care s-au dovedit a fi un eşec groaznic şi au un impact negativ asupra comunităţii de investitori. Sunt prea puţine poveşti de succes şi cred că în următoarea perioadă îşi vor lichida proprietăţile pe care le mai deţin pentru că e greu să mai convingă acţionarii să bage bani în România. Problema este că ei pun eşecul pe seama pieţei româneşti, când de fapt oamenii lor i-au adus în această situaţie. Nu le conduc românii afacerile locale“, susţine Andrei Diaconescu, partener al casei de investiţii Capital Partners.
Proprietarii de terenuri
De departe, miliardarul cu cel mai mare portofoliu de terenuri din România este Eyal Ofer (62 de ani). Alături de fratele său, a moştenit imperiul creat de tatăl lor, Sammy Ofer – care a deţinut titlul de cel mai bogat israelian. Eyal Ofer deţine la nivel local 10.000 ha de teren localizate în Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Timişoara. El a investit în România peste 500 milioane euro în clădirile de birouri Cathedral Plaza, Platinum Business Center, ansamblul rezidenţial de lux Oxford Gadens şi hotelul Teleferic din Poiana Braşov. Omul de afaceri a încheiat anul trecut un contract în valoare de 400 milioane euro cu Şantierul Naval Mangalia, care trebuie să îi livreze patru cargouri pentru transport comercial.
Următorii pe listă sunt Sándor Demján (69 de ani), cel mai bogat ungur, şi Nathaniel Rothschild (41 de ani) care au investit în România prin intermediul TriGranit circa 250 milioane euro. Compania maghiară are în proprietate circa 382 ha de teren la nivel de ţară în oraşe precum Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Braşov. TriGranit a intrat pe piaţa românească prin intermediul lui Arpad Paszkany, patronul CFR Cluj, care le-a pus la dispoziţie o parte din terenurile pe care le au acum în portofoliu. Compania a dezvoltat mallurile Polus Center Cluj şi Maritimo Shopping Center Constanţa, ambele intrate ulterior în portofoliul austriecilor de la Immofinanz, şi ei acţionari în TriGranit. Planurile de expansiune ale dezvoltatorului, care avea programată construcţia unui nou mall în Braşov, au fost oprite odată cu izbucnirea crizei financiare. Compania a mai fost implicată şi în celebrul proiect Esplanada, ce trebuia dezvoltat lângă Biblioteca Naţională într-un parteneriat public-privat. Din cauza problemelor juridice cu terenul, proiectul ce trebuia să înghită un miliard de euro a fost suspendat.
Miliardarul egiptean Samih Sawiris (55 de ani) a cumpărat în Constanţa circa 200 ha de teren pe care intenţionează să dezvolte 330 de locuinţe „low-cost“. Prin intermediul Orascom Development, el plănuieşte să investească circa 668 milioane euro în proiecte rezidenţiale „low-cost“ în Orientul Mijlociu şi Europa, vizând România, Turcia şi Irakul. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat în vara anului trecut că este prieten cu Samith Sawiris şi că acesta este dispus să îi doneze o parte din avere pentru acte caritabile.
Nume grele
Regele diamantelor Lev Leviev (56 de ani) este miliardarul cu cele mai consistente investiţii în România. AFI Europe, societate pe care acesta o controlează, a contractat pentru dezvoltarea mallului AFI Palace Cotroceni 234 milioane euro de la Hypo Real Estate, cel mai mare împrumut acordat vreodată pentru o dezvoltare imobiliară privată în România. Compania a fost implicată şi într-una dintre cele mai mari tranzacţii cu terenuri de pe piaţa locală, când a cumpărat fosta platformă Laromet din Bucureştii Noi pentru 77,5 milioane euro. În prezent, AFI Europe are în proces de dezvoltare al doilea mall din reţea în Ploieşti, pe locul fostei fabrici Flacăra, şi se pregăteşte de al treilea la Arad. În plus, se apropie de finalizarea primei clădiri de birouri, dintr-o serie de cinci, ce vor fi construite lângă mallul din Controceni.
David Rockefeller (97 de ani), singurul nepot al lui John Rockefeller, fondatorul Standard Oil, este implicat, prin intermediul fondului de investiţii Europa Capital, parte a The Rockefeller Group, în construcţia speculativă a unui parc industrial în Turda, care va înghiţi până la finalizare circa 200 milioane euro. Alături de spaniolii de la Graells & Llonch, a început deja construcţia primelor clădiri, ce vor fi amplasate pe un teren de 22 ha. Europa Capital este dispusă să vândă o parte din teren după ce parcul industrial va deveni funcţional. În plus, compania mai deţine trei terenuri şi se află în proces de negociere pentru achiziţia a încă două loturi în sectoarele 2 şi 3, pe care vrea să dezvolte cinci ansambluri rezidenţiale ce vor cuprinde între 200 şi 500 de apartamente fiecare. În aceste proiecte, investitorii au angrenate 25 milioane euro.
Benjamin de Rothschild (49 de ani) este singurul fiu-moştenitor al baronului Edmond Adolphe de Rothschild şi conduce afacerile familiei adunate sub umbrela Edmond de Rothschild Group. În 2010, grupul francez a decis să iasă din cel mai important parteneriat pe care îl avea pe piaţa românească. Rothschild s-a angajat, alături de israelienii de la Ocif, să dezvolte proiecte rezidenţiale de 200 milioane euro în România. Cele două companii au apucat să dezvoltate împreună doar ansamblul rezidenţial Vivando Unirii, o investiţie de 25 milioane euro, şi deţin un teren de circa 90.000 mp în Pipera. Colaborarea a fost ruptă ca urmare a dificultăţilor financiare traversate de Ocif şi a divergenţelor pe seama administrării proiectelor dezvoltate în parteneriat. Francezii de la Rothschild mai au în România doar parteneriatul cu Roy Gill şi Eitan Eldar, cei care au dezvoltat proiectul Planorama. Alături de cei doi investitori israelieni, grupul financiar are participaţii de 60% în trei proiecte rezidenţiale în Bucureşti, Ploieşti şi Braşov, însă acestea sunt blocate de mai bine de cinci ani. Investitorii deţin trei terenuri, în suprafaţă totală de 21 hectare, pe care au anunţat că vor construi peste 5.000 de locuinţe.
Blocaţi de criză
Sonae Sierra, unul dintre cei mai mari proprietari de malluri din Europa – din care Gerald Grosvenor (60 de ani) deţine 50%, a intrat pe piaţa românească cu planuri măreţe. De cinci ani de când sunt în România nu au reuşit să construiască niciunul dintre mallurile programate. Momentan, compania deţine centrul comercial River Plaza din Râmnicu Vâlcea, cumpărat pentru 42 milioane euro în 2007, şi două terenuri în Craiova şi Ploieşti. Reprezentanţii Sonae Sierra au anunţat recent că sunt în proces de regândire a centrului comercial Adora Mall din Craiova, deoarece competiţia făcută de Electroputere Parc este prea mare pentru a merge pe varianta iniţială a proiectului. Soluţia pare să fie un centru comercial de cartier. Sonae Sierra a mai avut un parteneriat cu irlandezii de la Caelum Development pentru dezvoltarea unui proiect gigant, denumit ParkLake Plaza, amplasat pe fosta bază sportivă Spartac din Titan. Planurile lor au fost date peste cap de o serie de conflicte juridice, care i-au obligat să îşi recalibreze proiectul, motiv pentru care parteneriatul a fost suspendat.
Ingvar Kamprad (86 de ani), proprietarul retailerului de mobilă IKEA, a cumpărat până acum două terenuri în România, prin intermediul Interprime Properties. În 2010 a cumpărat platforma Timpuri Noi pentru 34,6 milioane euro, una dintre cele mai mari tranzacţii încheiate pe acest sector de la începutul crizei. Planul urbanistic zonal aprobat de primărie pentru Timpuri Noi prevede construcţia unui hotel, spaţii de birouri şi rezidenţiale. La un coeficient de utilizare a terenului de 4,5 se poate construi o suprafaţă de 225.000 mp. Un an mai târziu, suedezii au cumpărat, lângă Pasajul Basarab, o platformă industrială de 2 ha ce aparţinea furnizorului de materiale pentru construcţii Baduc, pe care vor să construiască un complex de birouri. Tranzacţia a fost încheiată pentru circa 13 milioane euro.
Miliardarul Beny Steinmetz (56 de ani), cu activităţi în industria diamantelor, este prezent pe piaţa imobiliară locală prin firma Seven Hills, divizie a grupului BSG. Compania a cumpărat în 2006, pentru 14 milioane euro, proiectul rezidenţial West Park din Militari, început de Rom Canada. Proiectul trebuia să ajungă la 1.400 de apartamente, însă a rămas doar la prima fază, care cuprinde circa 200 de locuinţe. Reprezentanţii miliardarului vorbeau, în 2007, despre încă un proiect în Pantelimon, cu 1.000 de apartamente, un altul în zona Cotroceni, încă două în Săftica şi Corbeanca, cu 2.000-3.000 de vile şi unul în Ploieşti, cu 250 de locuinţe. Cele cinci proiecte presupuneau investiţii de 500 milioane euro, însă până acum nu a fost finalizat niciunul.
Chiar dacă cei zece miliardari au fost atraşi de România în perioada de „boom“ imobiliar, se pare că piaţa locală nu şi-a pierdut încă din strălucire. Recent, cel mai bogat polonez, Jan Kulczyk, şi Larry Silverstein, proprietarul turnurilor gemene World Trade Center distruse în atentatele teroriste, au lansat un fond prin care doresc să investească 1,5 miliarde de euro în proprietăţi comerciale în România şi în regiune. În plus, miliardarul Donald Trump este interesat să dezvolte afaceri în România, în special în sectorul hotelier, după cum a anunţat în această vară vicepreşedintele executiv al Organizaţiei Trump, la o întâlnire cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României.