Comisia Europeană a decis deblocarea a 105 milioane de euro pentru a susţine dezvoltarea administraţiei şi a regiunilor din Ucraina, precum şi eficientizarea sectorului energetic al ţării, a anunţat executivul european într-un comunicat, transmite vineri agenţia RIA Novosti.
Potrivit comunicatului, acest program are drept obiectiv de a ridica la standarde europene şi internaţionale administraţia de stat ucraineană, de a ajuta autorităţile ucrainene în dezvoltarea regiunilor şi în ce priveşte diminuarea consumului de energie al ţării, reducând emisiile nocive în mediul înconjurător.
Sursa: Agerpres