După ce a câștigat medalia de aur la proba de 200 m în stil liber și medalia de aur la proba de 100 m în stil liber la Campionatul Mondial de Natație, David Popovici a fost lăudat de presa internațională, care a scris despre el că este noul star al acestui sport.
La rândul său, Camelia Potec, șefa Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, a avut numai cuvinte de laudă pentru tânărul înotător.
David Popovici aduce cinste României
„Sunt două victorii. Cea din această seară a venit ca o dovadă a valorii lui David Popovici și bineîneles, el are acum două titluri de campion mondial. El e deja singurul înotător român care reușește asta și iată că are deja cele mai multe titluri de campion mondial de seniori, la nici 18 ani.
Ne place ce se scrie în presa internatională, faptul că avem numai laude în presă, dar la noi in țară vorbim de lucruri care nu aduc numai valoare țării. Dar rămâne ceea ce este, că el e un sportiv de performanță, că se vorbește bine despre România, că el aduce cinste României”, a declarat recent Camelia Potec.
David Popovici nu va cheltui aiurea banii oferiți de statul român
Referitor la suma de bani pe care tânărul sportiv ar trebui să o primească de la statul român, deoarece a adus acasă două medalii de aur, Camelia Potec a spus că David Popovici va vorbi personal cu autoritățile duminică, când se va întoarce în România.
„Dacă vorbim despre stat, e o discuție foarte lungă. El s-a antrenat numai și numai în România, nu în alte țări, așa cum am auzit. În ceea ce privește sprijinul statului, o să vorbească David duminică, atunci când se întoarce în țară.
El a avut susținerea de care a avut nevoie, alături de părinți, a primit ceea ce a cerut, alături de antrenori. Antrenorul discută aceste lucruri și spune care e planul de pregătire, obiectivele și pașii pentru îndeplinirea obiectivelor, un plan care se depune și se discută la începutul anului competițional, în septembrie.
El nu primește o pungă de bani în septembrie și îi cheltuie, ci primește exact ceea ce cere pentru a-și îndeplini obiectivul. David a depășit performanțele scontate, dar va avea parte de același sprijin și de acum încolo, dacă va dori mai mult.
El se întoarce acum în România cu două medalii de aur, e un sporitv care a arătat de mult că are talent, noi știam, este în pregătire la lot de aproape cinci ani, a câștigat medalii la Festivalul Tineretului European, în 2019, când a fost declarat sportivul lotului.
Atunci s-a discutat două sau trei zile, apoi, anul trecut, am fost întrebată de unde l-am scos pe acest David. El este de mult în țară și bate recorduri de la 11 ani. Dar probabil că nu a fost interes și nu e vina noastră”, a precizat Camelia Potec, în cadrul unui interviu acordat DigiSport.
Ministerul Tineretului și Sportului ar urma să îi acorde lui David Popovici câte 56.000 de lei pentru medalie de aur de la Budapesta. Astfel, David va încasa 112.000 de lei, aproximativ 22.000 de euro.
Sportivul ar putea fi recompensat și de Dinamo, club la care este legitimat, cu o sumă echivalentă cu maximum 50% din ceea ce va primi de la minister, dar și de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).