Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a dezvăluit care este alimentul recunoscut pentru efectele sale benefice asupra creierului, dar pe care el personal îl evită. Deși contribuie la sănătatea sistemului nervos și are proprietăți curative impresionante, această legumă poate avea efecte adverse asupra unor organe. Expertul a oferit recomandări despre alimentele care ajută la menținerea unui creier sănătos și a unei funcții cognitive optime.

Vlad Ciurea: Alimente esențiale pentru o funcție cerebrală activă

Pentru a asigura o funcționare optimă a creierului, profesorul Vlad Ciurea recomandă consumul alimentelor bogate în nutrienți esențiali, scriu cei de la cancan.ro.

Vitaminele, mineralele și antioxidanții sunt necesare pentru stimularea proceselor cognitive și prevenirea declinului neurologic.

Deși anumite alimente sunt esențiale pentru sănătatea creierului, unele pot avea efecte secundare negative asupra altor părți ale organismului.

Un astfel de exemplu este usturoiul, despre care medicul a explicat că, deși este benefic pentru sistemul nervos, poate cauza probleme gastrointestinale.

Sursă: Dreamstime

„Consum foarte puțin usturoi, deoarece îmi provoacă arsuri la stomac”

Invitat la conferința „Fain & Simplu”, medicul Vlad Ciurea a dezvăluit că încearcă să evite usturoiul, în ciuda beneficiilor sale incontestabile.

Această legumă este recunoscută pentru proprietățile sale antioxidante și pentru efectele benefice asupra circulației sanguine și sănătății cardiovasculare.

„Sunt trei alimente foarte benefice pentru creier. Toate vegetalele, toate fructele și toate semințele. Pentru creieri, în plus, este usturoiul, busuiocul și pătrunjelul. Consum foarte puțin usturoi (n.r deoarece îi provoacă arsuri la stomac), dar știu că face foarte bine. Este dovedit faptul că usturoiul curăță arterele”, a explicat medicul Vlad Ciurea.

Beneficiile usturoiului și alimentele care susțin funcția creierului

De-a lungul timpului, usturoiul a fost utilizat atât ca aliment, cât și ca remediu natural pentru numeroase afecțiuni.

Studiile au demonstrat că acesta poate preveni bolile cardiovasculare, ajută la întărirea arterelor și poate contribui la reducerea inflamațiilor din organism.

Mai mult, este considerat un aliment cu potențial anticancerigen și un aliat important al sistemului imunitar.

Neurochirurgul atrage atenția și asupra altor factori care influențează sănătatea creierului. Pe lângă usturoi, busuioc și pătrunjel, alimentația echilibrată joacă un rol esențial în menținerea unei activități cerebrale optime.

Evitarea alimentelor grase, prăjite și ultraprocesate este esențială, întrucât acestea pot îngreuna circulația sanguină și pot afecta oxigenarea creierului.

„Cele non-benefice, aceste proteine cu prăjeli, care sunt bune numai în perioada sărbătorilor, nu sunt bune, sunt o greutate pentru creieri. Mai există și cele trei prafuri albe toxice: unul este cel care se prizează, al doilea este zahărul și al treiea este sarea în exces”, a avertizat Vlad Ciurea.

Cafeaua, ciocolata și lecitina – aliați ai memoriei și concentrării

Pentru o funcție cerebrală optimă, medicul recomandă consumul alimentelor care stimulează activitatea neuronală și îmbunătățesc memoria. Printre acestea se numără cafeaua, ciocolata și lecitină, care susțin celula nervoasă și ajută la procesul de învățare.

„Există o grămadă de stimulatoare a proceselor cerebrale. Toate aceste stimulatoare favorizează învăţarea și la oamenii mari, şi la şcoală, şi la copilul mic. Toţi ştim, de exemplu, că în sesiune se foloseşte cafeaua în cantitate mare.

Da, ne ajută! Atât ea, cât și cacaua stimulează creierul. Sunt câţiva factori majori în învăţare: cafeaua, ciocolata, cacaua şi o alimentaţie raţională, cât mai puţine lucruri de tip grăsimi, sarmale, prăjeli, acele lucruri care încarcă stomacul şi sângele nu mai merge în creier. Lecitina este bună, face parte din elementele care susţin celula nervoasă. De asemenea, toate vitaminele, toate mineralele au rol important în învăţare”, a explicat Vlad Ciurea.

Aceste recomandări subliniază importanța unei alimentații echilibrate pentru menținerea sănătății creierului și a funcțiilor cognitive pe termen lung.