Soluția Orange Antivirus, ce se regăsește în abonamentele Orange activate începând cu 16 septembrie, protejează telefoanele cu Android împotriva viruşilor şi a aplicaţiilor rău intenţionate, păstrându-le în deplină siguranţă la navigarea pe internet. Soft-ul scanează automat aplicaţiile în momentul instalării și funcţionează în cloud, astfel că este mereu actualizat cu cele mai noi semnături de viruşi, pentru a face faţă tuturor tipurilor de ameninţări informatice.
Astfel, raportul furnizat de soluția de securitate în primele două luni de la lansare, arată că 86,2% din amenințările informatice blocate fac parte din familia Android.Trojan.SMSSend. Acesta este un virus inclus în diverse aplicații care, după instalare, încearcă să trimită mesaje la numere cu suprataxă și interceptează eventualele confirmări prin SMS pe care victima le primește.
’’Procentul ridicat reprezentat de acest tip de virus în totalul amenințărilor Android blocate indică pragmatismul escrocilor. Aceștia urmăresc câștiguri financiare imediate, iar cea mai simplă metodă este injectarea unui astfel de virus în aplicații aparent legitime. Virușii pe terminale mobile precum smartphone sau tabletă vor continua să se înmulțească mai ales din cauza gradului mare de utilizare a acestui tip de dispozitive pentru activități din ce în ce mai diverse’’, a declarat Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.
Pe locul doi cu 3,11% din tentativele de infecție înregistrate se află Android.Trojan.Agent.XFG un virus ce operează după aceeași metodă ca și familia SMSSend, cu excepția faptului că mesajele trimise fără acordul utilizatorului nu au neapărat intenții de monetizare rapidă (SMS-urile nu sunt trimise la numere cu suprataxă).
Un alt virus, Android.Trojan.GingerMaster.DK cumulează 1,17% din totalul amenințărilor blocate de Orange Antivirus. Acesta se folosește de o vulnerabilitate din Android 2.3.3 Gingerbread pentru a obține privilegii de root. După ce infectează dispozitivul, virusul se conectează la un centru de comandă și control, de unde poate fi controlat de un atacator.
O pondere mai mică, 0,58%, o are Android.Trojan.NioServ.A (cunoscut și ca NotCompatible). Virusul se răspândește prin intermediul unor site-uri compromise care încearcă să descarce o aplicație infectată pe telefon atunci când victima vizitează respectivul site. Dacă utilizatorul instalează aplicația manual, telefonul va ajunge parte a unui botnet și va fi folosit de infractorii informatici ca intermediar pentru diverse activități criminale.