Îşi poate imagina cineva că Germania, de pildă, s-ar întoarce la marca germană? Printre germani, o atare posibilitate ar fi primită cu braţele deschise, pentru că dorul de marcă este cât se poate de mare. Dar ce s-ar întâmpla cu adevărat dacă marca ar fi reintrodusă?
În principiu – şi privit din punct de vedere strict tehnic – întoarcerea mărcii germane (DM) nu ar fi o problemă prea mare. La Banca Centrală a Germaniei lucrează circa 10.000 de specialişti care au introdus marca germană în fosta RDG şi, apoi, euro în Germania reunificată – într-o singură noapte. Aşa că o nouă performanţă de ordin logistic nu ar fi imposibilă. Iar ideea este atractivă şi pentru populaţie ale cărei sentimente sunt încă foarte puternice pentru vechea monedă.
Un total de 14 miliarde DM sunt în continuare în circulaţie pe piaţa germană, iar valoarea atât nominală cât şi de piaţă a rămas aceeaşi. Dacă uniunea monetară europeană ar urma să se desfiinţeze, Germania ar reveni în rândul statelor cu valută forte, printre care s-ar număra şi Belgia, Olanda şi Finlanda. Iar în cadrul acestui proces, marca ar urma să se şi aprecieze automat, datorită influenţei pe care ar avea-o faţă de drahme, pesetas şi lire. Cât despre cumpărătorul german, acesta s-ar bucura pentru că vinul din Italia, măslinele din Grecia şi concediile în Spania ar fi, brusc, mai ieftine decât în prezent.
Citește mai multe pe dw-world.deCitește și Ce s-ar întâmpla dacă Germania ar renunța la moneda euro