Ce voi scrie mai jos nu este neapărat o opinie de jurnalist. Sunt niște gânduri ale unui om sincer, realmente interesat de trăirea ortodoxă. Opinia de mai jos nu se vrea o critică, nici o judecată și, mai mult, e posibil să nu fie nici măcar cea mai corectă opinie pe acest subiect.
Întotdeauna m-am raportat la spiritualitatea ortodoxă întrebându-mă ce ar face sfinții, sau chiar Hristos, dacă ar fi trăit în zilele noastre. Am urmărit cu interes toate reacțiile din jurul scandalului legat de pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Toate, dar absolut toate reacțiile, sunt triste.
Astfel, am ajuns să mă întreb: Ce ar fi făcut Hristos astăzi?
Să ne întoarcem în timp și să-l vedem pe Hristos în grădina Ghetsimani. Tocmai a fost înconjurat de soldați care aveau ordin să-l salte. Hristos se afla atunci în fața unui stat opresiv, care lua decizii total abuzive și fără nicio rațiune. Într-un gest justițiar și chiar legitim, Sfântul Petru îi taie urechea unuia dintre ei. În acel moment, chiar dacă, repet, gestul era cumva de legitimă apărare, Hristos nu numai că îl oprește pe Petru de a mai face alte acte de acest gen, dar îi vindecă urechea celui rănit.
Când mă gândesc la atitudinea Bisericii din ziua de astăzi, am în față acest tablou al lui Hristos în Ghetsimani, care nu opune nicio rezistență, de niciun fel, și oprește în fașă absolut orice act care ar putea să degenereze într-un conflict.
În iconografia bizantină există o icoană de o profunzime ieșită din comun, pe care o aveți mai jos:
Icoana se numește Akra Tapeinosis (Extrema umilință) și este, probabil, cea mai clară expresie a atitudinii lui Hristos în fața lumii.
Episcopul de Huși: „Apostolii lockdown-ului nu o vor putea carantina pe Sfânta Parascheva”
Oare ce ar fi zis Hristos astăzi, dacă ar vedea cum atitudinea ierarhilor Biserici, vizibil potrivnică regulilor statului, a condus la proteste și la cuvinte de genul: „Sf Parascheva să te zguduie la noapte, josnicule!”?
Sigur, măsura este discutabilă, poziția Bisericii e posibil să fie chiar justificată și poate chiar potrivită în fața unei decizii nedreaptă la prima vedere. Dar este oare în linie cu ce ar fi vrut Hristos?
Astăzi, Biserica, într-un gest similar cu al lui Petru, sare să taie urechea celor care par că sunt potrivnicii lui Hristos.
Oare, într-un gest similar, nu ar cere Hristos ierarhilor Bisericii să-și domolească actele de gen, chiar dacă ele par, cumva, justificate?
Vocile și atitudinea unor ierarhi care s-au pronunțat public legat de decizia autorităților au scos lumea în stradă, într-un gest care este mânat, probabil, de bune intenții și de o dorință înflăcărată de mărturisire. Dar mă întreb: Asta și-ar fi dorit Sfânta Parascheva, una dintre cele mai delicate și discrete sfinte din Ortodoxie? Cel mai probabil că nu.
Astăzi, Biserica luptătoare a decis că nu vrea să mai aștepte să devină Biserica Triumfătoare de după venirea lui Hristos și a decis să-ți facă singură dreptate aici pe Pământ, fără Hristos.
Lui Hristos cel din icoana Akra Tapeinosis, Biserica tocmai i-a transmis că nu vrea să-I urmeze….