Cheltuielile totale făcute de Statele Unite în cele două războaie se află undeva între 3,7 trilioane şi 5,2 trilioane de dolari, sume care ar fi putut fi valorificate cu totul altfel în interiorul Statelor Americane.
De pildă, suma cheltuită lunar pe fronturile din Afghanistan şi Irak ar putea acoperi pentru 4 luni cheltuielile secretariatului de stat american. Mai mult, cu aceeaşi sumă NASA ar mai lansa de încă 5 ori naveta spaţială.
Compensaţiile Medicare pentru vârstnici vor retrage în 10 ani suma de 385 miliarde de dolari din bugetul de stat, iar aceste costuri ar putea fi amortizate în 40 de luni de ne-intervenţie pe cele două fronturi.
Cheltuielile făcute în 2 ani de pe urma sistemelor de aer condiţionat pentru trupele din Afghanistan ar putea acoperi timp de 40 de ani fondurile Amtrak, iar suma investită în combustibilul necesar în Irak se ridică la 10,3 miliarde de dolari, sumă suficient de mare încât să acopere bugetul Agenţiei pentru Protecţia Mediului în 2010.
Guvernul American investeşte anual 694.000 de dolari pe cap de militar în Afghanistan şi 802.000 de dolari în Irak, iar costurile se află în creştere.
Sursa: Business Insider
Ce ar fi putut face Guvernul American cu sumele cheltuite pe front
17 august 2011, 13:47
Ultima modificare în 17 august 2011, 16:47
Intervenţia Statelor Unite în Irak şi Afghanistan înseamnă cheltuieli lunare de 9,7 miliarde de dolari, echivalentul bugetului anual al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, potrivit unei estimări făcute de Stars And Stripes.
Etichete: Irak Afganistan,
razboi,
razboi irak,
statele unite,
statele unite ale americii
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook