Intrarea în Schengen este o necesitate pentru transportatorii rutieri români, contribuind la eliminarea corupției și la fluidizarea traficului de frontieră, susțin reprezentanții Uniunii Transportatorilor din România (UNTRR).
Așadar, dacă astăzi am fi in Schengen ar fi eliminate pretextele de supunere la control și amendare a transportatorilor români. ”Amintim că timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști sunt strict reglementați în Uniunea Europeană, iar depășirea acestor timpi de conducere de către șoferii profesioniști români, din cauza timpilor de așteptare în coadă la trecerea frontierei, este sancționată de ofițerii de control unguri – legal sau abuziv, cu până la de 4 ori valoarea uneori”, subliniază ei.
De asemenea, ar fi eliminate abuzurile din frontieră la cântărire, fiind cea mai bună masură de protecție a transportatorilor români împotriva șpăgilor colectate în urma controalelor la cântar, taxe de drumuri.
Rezultatul direct al eliminării controalelor de frontiera cu Statele Membre UE vecine României, ca și al eliminării focarelor de corupție este o creștere a fluidității traficului trans-frontalier, cu numeroase beneficii atât pentru transportatorii rutieri români, cât și pentru UE: timp redus de staționare a transportatorilor români în frontieră; armonizarea și ridicarea nivelului de trai în România, în contextul în care forța de muncă ieftină este una din problemele legate de neintrarea în spațiul Schengen.
România a făcut eforturi considerabile pentru pregătirea aderării la spațiul Schengen – susținute inclusiv din taxele și impozitele plătite de transportatorii rutieri români.