Comisia Europeană ar putea sancţiona Luxemburg, acuzat de organizarea unui sistem de evaziune fiscală favorabil companiilor multinaţionale, scandalul, denumit "LuxLeaks", fragilizând, în mod ironic, poziţia noului preşedinte al Comisiei, luxemburghezul Jean-Claude Juncker.
Potrivit publicaţiei Les Echos, Comisia Europeană a iniţiat de câteva luni investigaţii referitoare la acorduri fiscale anticipate aplicate în Luxemburg, aranjamentele fiscale favorizând multinaţionale precum AXA, BNP Paribas, BPCE, Crédit Agricole şi grupul Rothschild.
Scandalul "LuxLeaks" riscă "să fragilizeze poziţia noului preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a fost timp de 18 ani, între 1995 şi 2013, premier al Luxemburgului, unul dintre principalele paradisuri fiscale din lume", notează Agenţia France-Presse.
În perioada 2002-2010, Luxemburg ar fi implementat, potrivit unei anchete realizate de 40 de publicaţii internaţionale, acorduri fiscale cu 340 de multinaţionale, printre care se numără Apple, Amazon, Ikea, Pepsi, Heinz, Verizon, AIG şi Axa, scopul fiind reducerea impozitelor.
Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie a examinat circa 28.000 de pagini de documente despre acorduri fiscale anticipate aplicate în Luxemburg.
Potrivit AFP, practica acordurilor fiscale anticipate, legală şi aplicată inclusiv de alte ţări, permite unei companii să solicite în avans informaţii despre modul în care situaţia sa va fi abordată de administraţia fiscală a unui stat, în scopul obţinerii de garanţii juridice şi al optimizării sistemului de impozitare.
"Companiile multinaţionale se bazează pe regulile fiscale flexibile din Luxemburg, dar profită şi de lipsa reglementărilor la nivel internaţional pentru a transfera profituri care să evite impozitarea sau să beneficieze de reduceri fiscale", comentează Le Monde.
Concluziile anchetei jurnalistice au fost publicate în ziarele Le Monde, Les Echos, The Guardian, Süddeutsche Zeitung şi Asahi Shimbun.