"Vă pun o întrebare omenească. Sigur că funcţia de premier, ca toate funcţiile, nu este eternă. V-aţi gândit vreodată, după ce n-o să mai fiţi premier, ce o să faceţi? Vă retrageţi la catedră, candidaţi la Primăria de Cluj, rămâneţi în politică?", a fost una dintre întrebările pe care i le-a pur Robert Turcescu lui Emil Boc în cadrul emisiunii Evenimentul Zilei de aseară.
"Marele avantaj este că ce am făcut până acum în viaţă, înainte de a fi prim-ministru, îmi oferă multe posibilităţi şi oportunităţi. De aceea niciodată nu m-am agăţat de putere şi nu m-am ţinut de un post oriunde am fost…", a răspuns premierul.
Acesta a adăugat că "pot să fiu avocat, pot să fiu cadru didactic universitar, n-am nici o problemă ca să mă retrag în una din cele două profesii pe care le-am câştigat prin activitatea universitară".
Boc a precizat că nu l-ar tenta o funcție de primar la Cluj pentru că "acolo avem un primar performant care îşi face datoria".
"Avocat sau un cadru didactic universitar. În oricare dintre cele două profesii pot să mă întorc şi să-mi continui activitatea, aia nu e o problemă, pentru că de la aia…. Mi-am suspendat activitatea în avocatură când am intrat în politică, activitatea universitară mi-am continuat-o până am devenit prim-ministru, când eram la Cluj mai ţineam două ore pe săptămână la Babeş-Bolyai, după ce am devenit prim-ministru n-am putut să mai continui, mi-am suspendat contractul de muncă de la universitate. Dar evident că se poate continua oricând şi e o activitate de la care am pornit, o cunosc foarte bine, îmi face plăcere şi în politică am intrat temporar", a spus premierul.