Mit: Vaccinurile COVID-19 au fost dezvoltate prea repede pentru a fi sigure
Adevăr: E de înțeles că oamenii au această preocupare. Vaccinurile au fost lansate într-un timp record, două dintre ele folosind o tehnologie nouă. Dar, în realitate, tehnologia ARNm din spatele vaccinurilor Pfizer și Moderna a fost dezvoltată timp de aproape două decenii, iar o caracteristică-cheie a ei este capacitatea sa de a face vaccinuri rapid.
La testarea vaccinurilor a fost urmat același proces ca în cazul oricărui vaccin, dar pentru a accelera lucrurile, companiile de medicamente au efectuat diferite faze ale cercetării simultan, în loc de secvențial. Voluntarii s-au înscris rapid.
Producătorii de medicamente au început să facă vaccinul chiar înainte să știe dacă va fi autorizat, astfel încât dozele au fost gata imediat. După ce milioane de oameni au fost vaccinați, acestea au continuat să-și demonstreze siguranța și eficacitatea.
Mit: Vaccinurile COVID-19 modifică ADN-ul oamenilor
Adevăr: Zvonul a apărut, cel mai probabil, deoarece două dintre vaccinuri folosesc metode genetice pe care majoritatea nu le înțeleg – ARN mesager. Dar nu aveți nevoie de un curs de genetică pentru a înțelege acest fapt simplu: vaccinul ARNm nu poate afecta ADN-ul, deoarece nu se apropie niciodată de el.
Intră în celulă, dar nu are acces la nucleul în care este stocat ADN-ul. În schimb, ARNm instruiește celulele să producă „proteina Spike” a coronavirusului, care declanșează organismul să creeze anticorpi.
Mit: Vaccinurile COVID-19 pot provoca infertilitate
Adevăr:Zvonul a apărut dintr-o altă neînțelegere a biologiei umane. Pe rețelele de socializare s-a spus că proteina Spike este aceeași cu o altă proteină Spike implicată în creșterea placentei, afirmându-se în mod fals că vaccinurile ar putea ataca placenta.
Complet greșit. Cele două proteine Spike sunt complet diferite, iar vaccinul nu atacă placenta și nu afectează fertilitatea.
Mit: Vaccinurile conțin ingrediente misterioase care ar putea avea efecte pe termen lung
Adevăr: Nu e niciun mister. Ingredientele din vaccin sunt listate pe site-ul CDC.
Acestea includ ingrediente tipice vaccinului, cum ar fi o capsulă de grăsime pentru a proteja ARNm, sărurile și puțin zahăr. Acestea nu includ țesut pulmonar fetal sau microcipuri.
Mit: Oamenii tineri și sănătoși ar fi mai bine să aibă încredere în propriul sistem imunitar decât să riște cu vaccinul
Adevăr: Este important să cântăriți riscul vaccinului împotriva riscului de COVID-19. Tinerii au ajuns și ei în stare gravă la spital odată infectați. Mulți dintre cei care supraviețuiesc au apoi simptome persistente, în special oboseală și ceață mentală.
Comparați acest lucru cu efectele secundare ale vaccinului. Reacțiile alergice severe apar la una din 100.000 de vaccinări.
Sursă foto: Dreamstime