Anchetatorii au făcut o descoperire şocantă în casa groazei de la Caracal, după ce, iniţial aceştia au descoperit o cameră de tortură situată sub atelier. Se pare că Gheorghe Dincă a improvizat o a doua cameră tocmai pentru a-şi ţine victimele cât mai departe de ochii lumii, potrivit România TV.
Prima cameră era construită sub atelier, în interior anchetatorii au descoperit inele de fier încastrate în pereţi şi o saltea murdară pe care au trimis-o la expertiză. În cea de-a doua cameră, un pic mai mică decât prima, anchetatorii au găsit un butoi de plastic, care a fost trimis la expertiză pentru a vedea dacă există probe biologice.
Anchetă extinsă
Soţia lui Gheorghe Dincă va fi chemată la DIICOT pentru a fi audiată într-unul din dosarele disjunse din cazul Caracal. În perioada următoare, Elena Dincă se va prezenta în faţa procurorilor fiind vizată într-un dosar pentru trafic de persoane.
Aceasta este vizată într-un dosar de trafic de persoane, în care trebuie lămurite mai multe aspecte, aceasta va fi audiată faţă în faţă cu Gheorghe Dincă deoarece aceştia au avut declaraţii în contradictoriu. Soţia lui Gheorghe Dincă a mai fost audiată de către procurorii DIICOT, în luna august a anului 2019, când a oferit autorităţilor detalii incendiare despre perioada pe care a petrecut-o alături de soţul ei, chiar în casa groazei.