Cardul pentru asiguraţi acoperă servicii doar în clinici de stat din UE. Asigurările private pot fi scumpe, dar asigură inclusiv repatrierea în caz de deces.

Pentru eventuale probleme medicale pe care aţi putea să le aveţi în vacanţă există două soluţii ca să plătiţi cât mai puţin: fie cereţi eliberearea unui card de asigurat dacă contribuiţi la fondul de asigurări, fie vă încheiaţi o poliţă privată înainte de plecare.

Cardul este gratuit, valabil doar în spaţiul comunitar, însă pentru a beneficia de el aveţi de parcurs multe proceduri birocratice. Asigurările private acoperă servicii de 50.000 de euro în ţările europene şi de 25.000 de euro în restul lumii, pentru persoane sub 65 de ani. Peste această vârstă, sumele acoperite scad, ajungând şi la 5.000 de euro.

Cardul de asigurat e gratuit, dar poate fi nevoie de coplată

Cardul de asigurat de sănătate se obţine gratuit de la casele judeţene de asigurări, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, însă este valabil numai în ţările membre UE.

În 2009, CASMB, casa cu cei mai mulţi asiguraţi din ţară, a eliberat peste 12.000 de carduri, iar până la 31 iulie 2010 aproape 9.500, lunile de vârf fiind aprilie, iunie şi iulie. „Cei care doresc un astfel de card trebuie să facă dovada calităţii de asigurat, cu adeverinţa de asigurat sau adeverinţa de salariat. Prima se obţine chiar de la casa de asigurări pentru persoanele fizice nesalariate, cea dea doua se ia de la angajator, însă trebuie completată după modelul ce poate fi descărcat de pe site-ul caselor de asigurări”, afirmă Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

DETALII:
Citeşte mai multe pe evz.ro