Potrivit unui comunicat al UBB transmis, duminică, scopul studiului a fost de a investiga impactul pe care caracteristicile jobului le au asupra atitudinilor faţă de organizaţie şi asupra performanţei la locul de muncă a profesioniştilor în IT.
”Oferta salarială competitivă, preocuparea pentru angajaţi, timpul pentru viaţa personală, programul de muncă flexibil sau oportunităţile de dezvoltare în carieră sunt doar câteva dintre aşteptările pe care profesioniştii în IT le au în momentul în care optează pentru un angajator sau altul, arată rezultatele studiului realizat de UBB prin Institutul-STAR UBB şi compania NTT Data România în vederea definirii profilului psihosocial al IT-istului în următorii ani. Scopul studiului a fost acela de oferi o perspectivă detaliată asupra aşteptărilor profesioniştilor în IT în ceea ce priveşte caracteristicile/ atributele organizaţionale şi de a investiga impactul pe care caracteristicile jobului le au asupra atitudinilor faţă de organizaţie şi asupra performanţei la locul de muncă a profesionistilor în IT”, se arată în documentul citat.
Reprezentanţii UBB au subliniat că această cercetare a urmărit şi explorarea aşteptărilor generaţiei Millennials în contextul schimbărilor tehnologice şi organizaţionale produse într-un ritm extrem de rapid, fapt care generează o competiţie acerbă în industria IT.