Taxele și impozitele reprezintă o sursă importantă de venit pentru guvernele multor țări, dar există state care nu percep impozit pe venit locuitorilor săi.  Unele dintre acestea sunt recunoscute drept paradisuri fiscale precum Bahamas, Insulele Cayman, Bermuda, iar altele nu au nevoie să îi taxeze pe locuitori, deoarece sunt bogate în petrol. Este cazul Emiratelor Arabe Unite, Quatar, Oman sau Kuweit.
Locuitoriii Emiratelor Arabe Unite nu sunt obligați la plata impozitului. În această țară, unde venitul pe cap de locuitor este de 48.200 de dolari, se plătesc altfel de taxe. Spre exemplu, aceștia trebuie să plătească o taxă pe consumul de alcool. Qatar este un alt exemplu unde locuitorii nu știu ce este acela impozit pe venit. Qatar a depășit anul acesta Luxemburg devenind statul cu cel mai mare venit brut pe cap de locuitor, de peste 88.000 de dolari, conform Forbes. Locuitorii acestui stat trebuie să plătească 5% din venit pentru asistența socială și 5% pe mărfurile importate.
Kuweit este al șaselea cel mai mare exportator de petrol din lume. Acest stat a obținut venituri din petrol de 63,5 miliarde de dolari între lunile aprilie și noiembrie ale anului trecut, reprezentând 95% din veniturile guvernamentale totale din perioada respectivă. Nici aici nu se plătește impozit pe venituri, ci doar 7,5% din salariu pentru asistență socială.
Insulele Bahamas sunt printre cele mai bogate țări din Caraibe, economia fiind dependentă de turism și servicii financiare offshore. Aproximativ 70% din veniturile guvernului provin din taxele pentru bunurile importate. Deși nu există taxă pe venit, angajații trebuie să contribuie cu 3,9% din salariu, până la maximum 26.000 de dolari anual. În ciuda prosperității sale ca centru financiar, Insulele Bahamas au o rată a șomajului de 15%.
SURSA: CNBC