La numărul 573-577 pe Third Avenue din New York, la doar câteva străzi distanţă de Empire State Building, se află un bloc cu 15 etaje. Până aici, nimic deosebit, mai sunt mii de clădiri similare în metropola nord-americană. Doar că aceasta aparţine României şi găzduieşte, printre altele, sediul consultatului românesc, sediul misiunii permanente a României pe lângă ONU şi filiala din New York a Institutului Cultural Român. În cei 6.700 de metri pătraţi se mai află şi numeroase apartamente pentru personalul diplomatic. Este probabil cea mai impresionantă dintre cele 114 clădiri (plus terenurile aferente) deţinute de statul român în străinătate. Imobilele se află în administrarea Ministerului de Externe şi găzduiesc, în marea majoritate a cazurilor, sediile reprezentanţelor diplomatice ale României sau domiciiile personalului diplomatic.
Printre proprietăţile imobiliare care merită menţionate se mai găsesc două clădiri cu o suprafaţă totală de 12.600 de metri pătraţi, situat pe un teren de 4,2 hectare în Moscova. La Beijing, România deţine un mini-cartier, dispus pe o suprafaţă de două hectare: opt clădiri (misiune diplomatică, locuinţe, hotel, spaţii tehnice şi administrative) cu o suprafaţă utilă totală de 7.800 de metri pătraţi. Mai suntem proprietari pe trei clădiri cu o suprafaţă totală de 7.000 de metri pătraţi şi pe un teren de 5.200 de metri pătraţi în Paris, pe trei clădiri de circa 11.000 de metri pătraţi în Roma, pe o clădire cu trei etaje, cu o suprafaţă totală de aproape 3.200 de metri pătraţi, situată într-o curte de 4.200 de metri pătraţi în Praga sau pe un imobil de 4.200 de metri pătraţi, cu un teren de 3.000 de metri, în Atena.
Palate inutile
Lista poate continua cu terenul de 2,5 hectare din Brazilia pe care se află două clădiri cu o suprafaţă totală de 1.800 de metri pătraţi, cele patru clădiri cu o suprafaţă totală de 6.700 de metri pătraţi situate în Haga pe un teren de peste 3.000 de metri pătraţi sau cu blocul de şapte etaje, cu o suprafaţă totală de peste 6.000 de metri pătraţi şi aflat pe un teren de 3.000 de metri pătraţi, care a găzduit sediul ambasadei din Bonn până la reunificarea Germaniei. În prezent, clădirea adăposteşte unul din consulatele româneşti în Germania, însă este mult prea mare faţă de scopul actual.
Tot supradimensionate par, cel puţin în comparaţie cu cele deţinute în ţări cu care avem relaţii economice şi politice mult mai strânse, şi clădirile diplomatice din Harare, Zimbabwe (patru etaje şi 1.650 de metri pătraţi suprafaţă utilă pe un teren de 1.900 de metri pătraţi), Khartoum, Sudan (2.800 de metri pătraţi) sau Phenian, Coreea de Nord (1.700 de metri pătraţi pe un teren de peste 7.500 de metri pătraţi).
Imobilelor li se mai adaugă un număr încă necunoscut de opere de artă, unele din ele de mare valoare (conform oficialilor Ministerului de Externe, acestea se află în prezent în procedura de inventariere), dar şi 596 de autovehicule deţinute de misiunile diplomatice. La rândul lor, birourile de promovare comercial-economică ale Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, care funcţionează pe lângă ambasadele şi consultatele româneşti, deţin un parc auto (dimensiunile acestuia nu ne-au fost însă dezvăluite).
Doar investiţii sigure
Dacă firmele cu capital de stat din alte ţări sunt deseori prezente peste hotare, companiile publice româneşti nu s-au înghesuit, cu mici excepţii, să investească în străinătate. Potrivit biroului de presă al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, Oltchim SA deţine 100% dintr-o firmă germană, Oltchim Gmbh, cu sediul la Frankfurt. Compania se află în procedură de insolvenţă începând cu data de 19 februarie 2013. La rândul său, Transgaz este acţionar, cu 17,93%, în Nabucco Gas Pipeline International Gmbh, înregistrată de asemenea în Germania. Firma a fost creată pentru celebrul proiect al conductei de gaze transfrontaliere, însă, având în vedere că acesta a fost trecut pe linie moartă, şi societatea creată pentru a-l gestiona urmează să fie lichidată.
Nu pot fi trecute cu vederea participaţiile României la capitalul Fondului Monetar Internaţional (circa 800 de milioane de euro, respectiv 0,43% din totalul acţiunilor) şi al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (4.011 acţiuni cu o valoare de 30,5 milioane de dolari). De asemenea, potrivit regulilor BNR, rezervele internaţionale ale băncii sunt păstrate fie la băncile centrale din străinătate, emitente ale respectivelor valute, fie la alte instituţii financiare internaţionale. Cu alte cuvinte, în prezent cele circa 29,3 miliarde de euro în diverse valute deţinute de Banca Naţională sunt păstrate în diverse locuri peste hotare. BNR mai deţine şi aur în valoare de circa trei miliarde de euro. Potrivit unor declaraţii mai vechi ale guvernatorului Mugur Isărescu, şi acesta este ţinut în mare parte în afara ţării.
Greu de recuperat
Dacă situaţia rezervelor BNR este clară şi sigură, nu la fel stau lucrurile în ceea ce priveşte creanţele internaţionale ale României. În marea lor majoritate moştenite din perioada comunistă, acestea au fost reglate treptat în ultimele două decenii şi jumătate. În unele cazuri, s-a renunţat la o bună parte din sumele datorate de alte state. De exemplu, datoria de 20 de milioane de dolari a Guineei a fost redusă cu 90%, în timp ce din datoria istorică a Irakului, de 2,5 miliarde de dolari, au fost şterse aproape două treimi. A rămas circa un miliard de dolari, sumă care urmează să fie plătită în tranşe până în 2028. În alte situaţii, creanţele au fost vândute către terţi, la un procent din valoarea nominală. Iar în altele, plata a fost făcută şi datoria a fost stinsă.
În total, în 2007, România avea de recuperat 1,47 de miliarde de dolari şi 1,1 miliarde de ruble transferabile din 15 state. Cinci ani mai târziu, în 2012, suma de primit scăzuse la 1,13 miliarde de dolari şi 1,28 miliarde de ruble transferabile. Încă erau cinci state (Sudan, Libia, Nigeria, Republica Centrafricană, Somalia şi Tanzania) ale căror datorii istorice (totalizând peste 240 de milioane de dolari) nu fuseseră încă reglementate. Conform ultimelor date disponibile, în ultimii trei ani doar Irakul a fost bun platnic, achitând 180 de milioane de dolari din cele 888 milioane de dolari pe care le datora şi rămânând astfel cu 708 milioane de dolari. În vara lui 2015, România mai avea de recuperat 170 de milioane din Sudan, 45 din Libia, plus alte circa 40 de milioane de dolari din alte şapte state africane şi Coreea de Nord (în total 965 de milioane de dolari). La care se adaugă 1,38 miliarde de ruble transferabile din Cuba (la cursurile oficiale de schimb din anii ’80, suma echivala cu circa un miliard de dolari, însă acum este greu de cuantificat). Cel mai probabil, autorităţile de la Bucureşti nu vor reuşi niciodată să le fie returnată întreaga sumă. Însă datoriile istorice sunt suficient de mari încât chiar şi o recuperare parţială s-ar simţi în buget.
