Conform declaraţiei de avere, Şerban Matei are în conturi circa 20.800 euro şi 172.000 lei (circa 38.700 euro). De asemenea, el e deţine în întregime un apartament de 65 mp (dobândit prin cumpărare în 1991), precum şi o cotă de 3/8 dintr-un apartament de 33,15 mp şi dintr-o casă de vacanţă de 200 mp (ambele dobândite prin moştenire). Un alt apartament de circa 75 mp, dobândit prin cumpărare în 2003, este deţinut în proporţie de 50% împreună cu soţia.
Unul din punctele tari din declaraţia de avere a lui Şerban Matei îl reprezintă venitul salarial anual al soţiei, Andreea Viorica Matei, ca fostă angajată a Băncii Feroviare – de 180.600 lei (circa 3.400 euro/lună). În prezent, ea este adjuncta lui Claudiu Cercel, vicepreşedinte al BRD.
Salariul directorului BNR nu este specificat în declaraţia de avere.
El mai posedă un teren de 200 mp în Valea Dedii, dobândit prin moştenire în cotă de 3/8, precum şi un autoturism Renault Laguna Estate, luat în leasing în 2008 de la BRD SocLease IFN.
În ceea ce priveşte datoriile, Şerban Matei are contractate două credite, unul de 19.300 dolari (luat în 2033 şi scadent în 2018) şi altul de 11.500 euro (luat în 2009 şi scadent în 2013).
Şerban Matei este membru în Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma şi preşedintele ACI România (Asociaţia Pieţelor Financiare) – funcţie neremunerată.
Şerban Matei va prelua poziţia de reprezentant al României la finele acestei veri, au declarat pentru Mediafax surse oficiale, urmând să îl înlocuiască pe Mihai Tănăsescu, care pleacă la Banca Europeană pentru Investiţii (BEI).
Matei a absolvit în 1992 facultatea de Finanţe-Bănci de la Academia de Studii Economice, iar din acelaşi an lucrează în Banca Naţională a României.
Ce avere are viitorul reprezentant al României la FMI
17 mai 2012, 19:08
Ultima modificare în 17 mai 2012, 22:08
Viitorul reprezentant al României la FMI, Şerban Matei, actualmente director al Direcţiei Operaţiuni de Piaţă în cadrul BNR, are în conturi circa 60.000 euro şi este proprietarul a trei apartamente, dintre care doar unul deţinut 100%, şi al unei case de vacanţă. Un punct forte în declaraţia sa de avere îl reprezintă salariul soţiei, fostă angajată a Băncii Feroviare.
Etichete: bnr,
fmi,
Mihai Tanasescu
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook