Volodimir Zelenski este un personaj care câștigă tot mai multă popularitate în contextul războiului din Ucraina. Nu mulți cunosc, totuși, și ce avere are el. Ce aflăm din declarația lui de avere?
Veniturile lui Volodimir Zelenski au scăzut de la debutul războiului
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a făcut publică declarația de avere, incluzând informații despre numărul de apartamente și mașini deținute în numele său.
Documentul acoperă anii 2021 și 2022, scoțând la iveală o scădere a veniturilor liderului țării vecine.
Conform declarației de avere, suma de bani disponibilă în familia lui Zelenski a înregistrat o reducere de 1,8 milioane de grivne (UAH) în 2022, comparativ cu anul precedent. Suma este echivalentul a aproximativ 47.500 de dolari. Aceste detalii au fost aduse la cunoștința publicului de către The Kyiv Independent.
În cursul anului 2021, familia Zelenski a obținut venituri în valoare de 285.198 de dolari. Cu toate acestea, este de menționat că aproximativ 141.278 de dolari din acest total au fost obținuți din vânzarea obligațiunilor de trezorerie.
Venitul din anul 2021 a înregistrat o scădere semnificativă, fiind mai mic cu aproximativ 314.827 de dolari în comparație cu cel din 2020.
Volodimir Zelenski a explicat că scăderea venitului său în 2022 a fost cauzată de contractele de închiriere. Potrivit președintelui, ele au fost suspendate după ofensiva Federației Ruse în Ucraina.
Conform afirmației sale, în 2021, Zelenski a finalizat procedura de înregistrare a 22 de mărci comerciale.
Este un demers început cu mult înainte de a deveni președintele Ucrainei. Lista completă a declarației cuprinde diverse zeci de mărci comerciale.
Cu toate acestea, numărul de apartamente și vehicule nu s-a schimbat. În conformitate cu declarația sa de avere, Zelenski deține următoarele bunuri:
- șapte apartamente
- un Range Rover
- un Mercedes
Care este arma secretă a președintelui Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că dispune de o armă secretă eficientă împotriva forțelor armate ale lui Vladimir Putin. Potrivit declarațiilor sale, armata ucraineană a reușit să doboare nu mai puțin de 26 de elicoptere rusești într-o singură zi.
Zelenski a subliniat că, cu ajutorul unei arme secrete, forțele armate ucrainene au reușit să distrugă 26 de elicoptere rusești într-o singură zi.
Despre această armă, detaliile precise încă nu au fost dezvăluite, ceea ce a condus la speculații și a stârnit interes cu privire la capacitatea militară a Ucrainei în contextul conflictului cu Rusia.
„Partenerii ne-au dat anumite arme cu rază lungă de acțiune. Nu voi spune ce fel de arme, dar partenerii înțeleg. Cu o astfel de armă, am distrus într-o zi 26 de elicoptere.
Aceste sisteme au funcţionat şi împotriva a 12 avioane care s-au ridicat și au lovit cu rachete. Pur şi simplu, am avut cu ce”, a precizat Volodimir Zelenski, aflat, joi, într-o vizită la Tallinn.