Ce avere avea Silviu Prigoană. Detalii neștiute despre viața regretatului om de afaceri

Silviu Prigoana

SURSA FOTO: Capital

A murit omul de afaceri Silviu Prigoană! Omul de afaceri și-ar fi pierdut viața marți, pe data de 12 noiembrie, după ce s-a înecat cu mâncare într-un restaurant din Brașov.

A murit omul de afaceri Silviu Prigoană

Omul de afaceri și fondatorul postului de televiziune Realitatea Plus, Silviu Prigoană, a decedat marți. De-a lungul carierei sale, Silviu Prigoană a fost și deputat al Partidului Democrat Liberal (PDL), funcție pe care a deținut-o timp de patru ani.

Prigoană a decedat după ce, potrivit unor martori, s-ar fi înecat cu mâncare într-un restaurant din Brașov.

Silviu Prigoană s-a născut pe 22 decembrie 1963, la Gherla, județul Cluj, și a devenit cunoscut ca om de afaceri, acționar principal al Rosal Grup și fondator al mai multor posturi de televiziune. Ambițiile sale au depășit însă sfera afacerilor, implicându-se și în politică. A fost deputat de București din partea Partidului Democrat Liberal (PDL) în legislatura 2008-2012.

Silviu Prigoană a fost fondatorul mai multor televiziuni din România

Prigoană a fondat posturile de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV, marcând începutul unei activități intense în mass-media. În 2001, a înființat Realitatea TV, iar doi ani mai târziu a lansat TV Sport, urmat de Etno TV și Taraf TV. A deținut, de asemenea, 10% din acțiunile Digital Cable Systems (DCS), companie care a lansat serviciul direct to home (DTH) Max TV.

În portofoliul său se aflau și licențe pentru canalele Meteo TV și Manele TV. Pe lângă acestea, Prigoană controla și alte platforme media, precum Sigma TV, acțiuni la Teleshop 24, și era coproprietar la posturile Taifasuri FM, Manele FM, Jazz FM. Deținea și revista Taifasuri, compania Rosal Ortopedic și RTL (Romanian Television of America), precum și postul de radio Etno FM. Până în 2006, a deținut și săptămânalul sportiv Fanatik.

De asemenea, Silviu Prigoană a candidat fără succes la funcția de primar general al municipiului București în cadrul alegerilor locale din 2012.

Ce pensie încasa Prigoană

În 2023, în cadrul unui podcast, Prigoană a declarat că primea o pensie lunară de 11.000 de euro, după ce timp de 20 de ani contribuise sume considerabile la sistemul public de pensii.

Omul de afaceri a fost căsătorit prima dată cu Viorica, care a decedat la vârsta de doar 30 de ani, în 1994. Din această căsnicie are doi fii, Honorius și Silvius. Ulterior, s-a căsătorit cu Adriana Bahmuțeanu, cu care a avut o relație tumultuoasă, marcată de numeroase despărțiri și împăcări, în final ducând la un divorț. Din această relație, cei doi au doi băieți, născuți în 2007 și 2010.

„Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari! Eu mi-am asigurat bătrânețea! Am fost deștept, nu prost, cum a zis Tatoiu! Eu acum trăiesc doar din banii din pensie.

Nu mai am vreo afacere, gata! Timp de 20 de ani eu am avut 160.000 de euro, salariu brut. Deci netul, ce luam în mână, era de 100.000 euro pe lună, iar contribuția la Stat era de 60.000 de euro lunar”, spunea Prigoană acum ceva timp.