S-a făcut topul celor mai bogate vedete din lume, în care intră şi anumiți români celebri din diferite domenii. Printre aceştia există o singură cântăreaţă, şi anume Inna (Inna Alexandra Apostoleanu – 33 de ani), care are o avere de 20 de milioane de dolari, potrivit click.ro
Îl intrece pe Ilie Năstase!
Aceasta s-ar părea că îl întrece pe celebrul tenismen Ilie Năstase, în vârstă de 73 de ani, care are mai puțin cu 5 milioane de dolari ca celebra solistă, având o avere de 15 milioane de dolari, potrivit site-ului citat.
În topul listei se află Ion Ţiriac (80 de ani), afacerist, fost tenismen, care are în visterie nici mai mult nici mai puţin de 2 miliarde de dolari. Următoarea pe listă e Simona Halep, care are 30 milioane de dolari. Şi un actor român apare pe lista milionarilor.
Mai mulți bani decât un actor din „Răzbunătorii”
Este vorba despre Sebastian Stan (37 de ani) care a strâns o sumă impresionantă din rolul pe care l-a avut în seria „Avengers” (Răzbunătorii). Este vorba de 4 milioane de dolari, transmite sursa citată. Sebastian Stan a apărut în nu mai puțin de 7 filme din celebra serie „Răzbunătorii”, prin prestația sa în rolul de „Bucky Barnes/Winter Soldier”.