Din acest an comisioanele de analiză a dosarelor de credit nu mai pot fi un procentaj din valoarea sumei împrumutate, ci trebuie să fie o sumă fixă. Această reglementare a fost impusă prin Legea nr. 288/2010 (prin care a fost adoptată și modificată OUG nr. 50/2010), care a intrat în vigoare pe 2 ianuarie a.c. Nu toate băncile au reușit să respecte această prevedere încă din prima zi bancară din 2011 ( 3 ianuarie), iar unele nu o respectau nici săptămâna trecută. BRD, a doua bancă din sistem din punctul de vedere al activelor administrate, aplica săptămâna trecută comisioane de 2,5% la creditele de nevoi personale, respectiv de 1%-2% la cele pentru locuințe, potrivit informațiilor publicate pe site-ul băncii. Tot săptămâna trecută, reprezentanții băncii afirmau că respectivele comisioane sunt în curs de schimbare.
O altă bancă de talie mare care nu avea implementată această prevedere nici spătămâna trecută era UniCredit Țiriac Bank: comisioanele de analiză erau de 2,5% la creditele de nevoi personale, respectiv de 2-3% la cele pentru locuințe. Și reprezentanții acestei instituții de credit spuneau că acestea urmează să fie modificate.
Alte bănci au reușit să implementeze această prevedere legală abia săptămâna trecută, chiar dacă ea ar fi trebuit respectată încă din prima zi lucrătoare din acest an. Banca Românească informa că percepe comisioane de analiză în sumă fixă abia începând cu săptămâna trecută (27 ianuarie), potrivit informațiilor publicate pe pagina web.
Pe 16 ianuarie, aveau comisioane de analiză exprimate ca valoare procentuală Alpha, Piraeus, Garanti, Credit Europe, potrivit presei. Raiffeisen a lansat pe 13 ianuarie o promoție cu comision de analiză zero până pe 31 martie.
Opiniile avocaților
Trei avocați afirmă că aplicarea de comisioane de analiză ca procent din suma împrumutată a devenit ilegală încă din prima zi lucrătoare a acestui an. „E ilegal să se mai perceapă alt comision de analiză dosar decât acela în sumă fixă. Este ilegal încă din 3 ianuarie“, afirmă avocatul Gheorghe Piperea. O interpretare similară este dată de avocata Mihaela Bădescu, senior partner la „Cladoveanu, Bădescu și Asociații“. „De la data intrării în vigoare a modificărilor ordonanței, adică din 2.01.2011, comisionul de analiză, indiferent cum era calculat și perceput până la acest moment, trebuie să devină o sumă fixă, neprocentuală și neraportată la cuantumul sumei împrumutate“, spune Bădescu.
Un al treilea avocat care interpretează identic prevederile actului normativ este Andrei Dumitrache, partener la „Pachiu & Asociații“: „începând cu data de 2 ianuarie 2011, instituţiile de credit nu mai pot percepe comisioane de analiză a dosarului (…) stabilite ca valoare procentuală“.
Creditele nu s-au ieftinit
Pe de altă parte, chiar dacă unele bănci nu percep comision de analiză la creditele pe care le acordă, acest lucru nu înseamnă că acestea au ieftinit semnificat împrumuturile. Dobânda anuală efectivă (DAE) a fost menținută la un nivel similar cu cel practicat în toamna anului trecut. La cele mai multe credite destinate persoanelor fizice, DAE este cu cel mult un punct procentual mai mică sau mai mare decât cea practicată în toamna anului trecut.
Chiar dacă împrumuturile fără comisioane sunt tentante, acestea nu sunt neapărat mai ieftine decât altele la care se percep comisioane. Cel mai bun instrument pentru compararea costurilor creditelor este DAE, care ia în calcul atât comisioanele, cât și dobânda percepută de bancă.
DAE medie la creditele de nevoi personale în lei a fost de 18,14% în luna noiembrie, iar la cele în euro, de 8,35%. Totodată, la împrumuturile pentru case în euro, DAE medie a fost de 6,22%.
500 lei este cel mai mare comision unic pentru prestarea de servicii solicitate de persoanele cu credite, iar acest nivel este perceput de ING
Ce bănci au încălcat prevederile OUG nr. 50 referitoare la comisioane
31 ianuarie 2011, 14:05
Ultima modificare în 31 ianuarie 2011, 16:05
Câteva bănci nu s-au conformat nici acum noilor reglementări referitoare la comisioanele de analiză la creditele noi.
Etichete: comisioane,
credite in euro,
dosar credit,
oug 50/2010
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook