Comisia Europeană (CE) a ajuns la concluzia că avantajele fiscale selective acordate de Belgia în cadrul sistemului fiscal aplicabil "profitului excedentar" sunt ilegale din perspectiva normelor UE privind ajutoarele de stat, potrivit unui comunicat publicat luni de Executivul comunitar.
De acest sistem au beneficiat cel puţin 35 de companii multinaţionale, majoritatea din UE, care acum trebuie să ramburseze Belgiei impozitele neachitate.
Beneficiarii acestui sistem sunt în principal societăţi europene, care s-au sustras şi de la plata majorităţii impozitelor prevăzute de sistemul în cauză, impozite pe care Belgia trebuie acum să le recupereze de la societăţile respective. Comisia estimează că aceste sume totalizează aproximativ 700 de milioane de euro (763 milioane de dolari).
Sistemul fiscal belgian aplicabil profitului excedentar, în vigoare din 2005, a permis anumitor societăţi din cadrul grupurilor multinaţionale să plătească impozite substanţial mai mici în Belgia, în baza unor decizii fiscale ('tax rulings'). Sistemul a redus baza de impozitare pentru aceste societăţi cu 50% – 90%, pentru a exclude aşa-numitul "profit excedentar", care se consideră că ar fi rezultat din apartenenţa la un grup multinaţional.
Investigaţia CE, iniţiată în februarie 2015, a arătat că sistemul derogă de la practica normală prevăzută de normele belgiene de impozitare a companiilor şi de la principiul concurenţei depline. Acest lucru este ilegal din perspectiva normelor UE privind ajutoarele de stat.
'Belgia a acordat unui număr restrâns de multinaţionale avantaje fiscale substanţiale care încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. Acest lucru denaturează concurenţa pe merit, defavorizându-i pe concurenţii de mai mici dimensiuni care nu fac parte dintr-un grup multinaţional', a declarat comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager.
Administraţia fiscală a făcut publicitate sistemului fiscal aplicabil 'profitului excedentar' sub sloganul 'Only in Belgium' ('Numai în Belgia'). De acest sistem au beneficiat doar anumite grupuri multinaţionale în favoarea cărora s-a adoptat o decizie fiscală pe baza sistemului, în timp ce societăţile autonome (adică cele care nu fac parte dintr-un grup) care îşi desfăşoară activitatea numai în Belgia nu s-au putut bucura de avantaje similare. Sistemul reprezintă o denaturare extrem de gravă a concurenţei pe piaţa unică a UE şi afectează o gamă largă de sectoare economice.
CE nu a dat publicităţii numele companiilor implicate, dar în mass-media s-au vehiculat numele producătorului de bere AB Inbev şi al producătorului de ţigarete British American Tobacco (BAT).
Comisia Europeană a anunţat anul trecut patru anchete menite să determine dacă anumite companii au beneficiat de avantaje fiscale induse, respectiv Apple în Irlanda, Starbucks în Olanda, Fiat şi Amazon în Luxemburg.
CE anchetează din iunie 2013 practicile fiscale ale unor ţări europene cu privire la marile companii. În decembrie 2014, după scandalul 'LuxLeaks' de evaziune fiscală masivă din partea multinaţionalelor care beneficiază de un regim special de taxare în Luxemburg, Comisia a extins sistemul de colectare de informaţii la toate statele UE.
De asemenea, LuxLeaks a determinat autorităţile europene să încerce să adopte un ansamblu de măsuri pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale în Europa.
AGERPRES